Alina Gorghiu: PSD plânge în pumni că Parchetul European devine operaţional în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Alina Gorghiu

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a precizat că dezbaterea şi votarea în plenul de luni al Senatului a proiectului privind Parchetul European este un alt exemplu pentru modul responsabil în care se legiferează în acest mandat în domeniul Justiţiei.

„Moment extrem de important în Parlament pentru operationalizarea Parchetului European (EPPO) în România. Se dezbate şi se votează, în Camera decizională, proiectul privind Structura de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România, organizată în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Iniţiativa Guvernului PNL pe care o dezbatem arată faptul că autorităţile române, în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin participare la proiectul EPPO, au iniţiat o serie de demersuri legislative şi instituţionale în vederea facilităţii aplicării Regulamentului în plan naţional şi operaţionalizării în România a acestei instituţii. Ştiu că PSD, inamic declarat al luptei anticorupţie, plânge acum în pumni. În nenumărate situaţii acest partid s-a împotrivit, prin vocea liderilor lor, numirii în funcţia de procuror-şef al Parchetului European a unui cetăţean român. S-au străduit să îl decredibilizeze prin diverse declaraţii publice, plus demersuri instituţionale. Din fericire, au existat argumente puternice pe care preşedintele României, Klaus Iohannis, şi PNL le-au transmis în susţinerea candidatului ţării noastre”, a afirmat Gorghiu, potrivit unui comunicat de presă al PNL. 

Ea a mai spus că acum există ocazia să fie oferit românilor şi partenerilor externi un alt model responsabil de a legifera.

„Astăzi avem ocazia să oferim românilor şi partenerilor externi un alt exemplu pentru modul responsabil în care se legiferează în acest mandat în domeniul Justiţiei (după ce, acum două săptămâni, am respins Codul penal şi Codul de procedură penală - iniţiativele lui Dragnea şi ale PSD). În evident contrast cu procedurile urmate de PSD şi tocmai de aceea trebuie încurajat. Comisia Europeană a cerut recent oficial ca Parchetul European să fie operaţional la 1 martie 2021. Este datoria noastră să ne asigurăm că România, în calitate de stat membru al UE, nu întârzie activitatea EPPO. Rolul său va fi investigarea şi urmărirea penală a fraudei împotriva bugetului UE şi a altor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE, inclusiv a fraudei privind fondurile UE de peste 10.000 de euro şi a cazurilor de fraudă transfrontalieră în materie de TVA care implică daune mai mari de 10 milioane de euro. Vom respecta programul de guvernare. Reparăm şi facem ce trebuie”, a completat Gorghiu.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute