Alina Gorghiu: Parlamentarii PSD care au votat pensiile speciale subminează încrederea în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu. FOTO David Muntean

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu susţine că parlamentarii PSD care au votat pensiile speciale subminează încrederea în Parlament şi îi acuză că abuzează de funcţii şi influenţă. potrivit unui mesaj de pe pagina sa de Facebook

„Parlamentarii PSD au votat pensiile speciale! Într-o perioadă în care cetăţenii aşteaptă o schimbare din partea partidelor politice, PSD abuzează în continuare de funcţii şi influenţă şi îşi votează privilegii, subminând încrederea în Parlament şi în puterea legii", a scris marţi seara pe Facebook Alina Gorghiu.

Plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, marţi, cererea de reexaminare a preşedintelui pe proiectul legii privind pensiile parlamentarilor. Proiectul, care este o modificare la Statutul deputaţilor şi senatorilor, prevede că parlamentarii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

Parlamentarii liberali nu au participat la votul pentru acest proiect de lege, alegândă să iasă din sala plenului. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta