Alina Gorghiu anunţă o iniţiativă legislativă pentru toleranţă zero faţă de droguri la volan

0
Publicat:

Alina Gorghiu, deputat PNL, a anunțat depunerea unei inițiative legislative care prevede ca orice substanță psihoactivă depistată în sângele unui șofer să fie considerată infracțiune, subliniind că mesajul său este clar: „Toleranță zero este mesajul meu legat de droguri, când te urci la volan!”

Alina Gorghiu. Foto: Arhivă personală

Deputata PNL Alina Gorghiu a anunţat o iniţiativă legislativă care propune ca orice substanţă psihoactivă depistată în sângele unui şofer să fie considerată infracţiune. Acesta ar fi un pas important pentru combaterea consumului de droguri la volan şi prevenirea accidentelor rutiere provocate de conducători auto aflaţi sub influenţa substanţelor periculoase.

Într-o postare pe reţelele de socializare, Alina Gorghiu a subliniat că mesajul său este „toleranţă zero” faţă de droguri atunci când este vorba despre siguranţa pe drumurile publice: „Toleranţă zero este mesajul meu legat de droguri şi alte substanţe când te urci la volan! Azi, împreună cu colegii parlamentari - Robert Cazanciuc, Andronache Gabriel, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, Ciuca Bogdan, Daniel Fenechiu şi alţi parlamentari, am depus în procedură de urgenţă, o iniţiativă legislativă care stabileşte ca atunci când este depistată în sânge o substanţă psihoactivă, fapta să fie considerată infracţiune.”

Gorghiu a explicat că scopul acestei propuneri este de a elimina orice dubiu legat de impactul substanţelor psihoactive asupra capacităţii de a conduce: „Această modificare va elimina discuţii legate de aptitudinea de a influenţa condusul unui autovehicul pe care o expertiză ulterioară ar trebui să o evidenţieze. Ai consumat, stai acasă, nu pui în pericol viaţa altora.”

Deputata a adăugat că, în ciuda deciziilor recente ale instanţei, care au impus expertize pentru a evalua impactul substanţelor asupra şoferilor, este crucial să avem legi clare, predictibile şi eficiente pentru siguranţa rutieră: „Cu toţii ne dorim cât mai puţine drame provocate de consumatorii de droguri, substanţe psihoactive sau alcool care nu au ce căuta la volan. Poveşti cu final nefericit auzim cu toţii de ani de zile, dar pentru mine, identificarea unor pârghii pentru diminuarea flagelului drogurilor şi substanţelor psihoactive rămâne prioritate.”

De asemenea, Gorghiu a subliniat că expertizele neuro-cognitive nu pot evalua corect comportamentul unui şofer în momentul accidentului, mai ales atunci când substanţele psihoactive predispun la riscuri şi comportamente periculoase pe drumuri: „Substanţele psihoactive prin efectele de stimulare şi euforie predispun la un comportament rutier periculos, acceptând riscuri pe care în absenţa substanţei respective, nu şi le-ar fi asumat persoana în cauză.”

Această iniţiativă vine în contextul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că este necesară o expertiză pentru a determina dacă substanţele psihoactive găsite în sângele unui şofer afectează capacitatea de a conduce. Gorghiu a avertizat asupra faptului că această decizie va duce la multe amânări în procesele legate de accidentele rutiere: „Urmare a acestei hotărâri, se va genera un val de solicitări de expertize, lucru care va duce în mod cert la multe amânări şi tergiversări. Vorbesc aici, inclusiv pe cazuri aflate în atenţia publică de ceva timp, cum este cazul Pascu - tragedia de la 2 mai în urma căreia doi tineri şi-au pierdut viaţa.”

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul