Alegeri prezidenţiale 2014. „Romii aşteaptă să le indic candidatul, ei pot face diferenţa“ - Cioabă îl susţine, oficial, pe Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PADR şi autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, a dat asigurări, luni, după ce a semnat cu UNPR-ul condus de vicepremierul Gabriel Oprea un protocol de susţinere a lui Victor Ponta, că acesta va beneficia de câteva sute de mii de voturi ale romilor, care aşteaptă să le indice pe cine să voteze.

Întrebat, după semnarea protocolului cu UNPR, câte voturi îi va aduce PADR lui Victor Ponta, Cioabă a precizat că formaţiunea sa are peste 150.000 de membri, dar există şi romi care colaborează cu această formaţiune şi care aşteaptă mesajul său pentru a le indica un candidat cu care să voteze.

”Foarte mulţi oameni în comunităţile de romi sunt în colaborare, aşteaptă mesajul meu pentru a indica unul dintre candidaţii pentru Preşedinţie. Noi putem să spunem că estimăm undeva la câteva sute de mii de voturi care vor veni de la comunitatea de romi. (...) Foarte multe voturi vor veni din afară, multe comuniăţi de romi sunt în Spania, Italia, avem cu ei legături, fac parte din organizaţia noastră”, a arătat Cioabă.

”Aşa că, mesajul meu, cred că putem să spunem că romii pot să facă diferenţa între candidaţi”, a subliniat Cioabă.

Întrebat dacă romii sunt mai disciplinaţi la vot decât restul populaţiei şi dacă sunt mai uşor de controlat, astfel încât să se ştie cam pe câte voturi mizează, Cioabă a răspuns că în comunităţile mari există centralizări ale romilor, existând astfel posibilitatea ca numărul voturilor date de aceştia să fie verificat după alegeri.

”În localităţile unde există comunităţi mari de romi putem să controlăm lucrul acesta, pentru că avem liste acolo, ştim numărul de romi, se poate verifica în urma alegerilor. Deci, noi avem o astfel de centralizare unde sunt comunităţi mari. Unde sunt familii răsfirate, nu putem să avem”, a spus Cioabă.

El a mai arătat că protocolul semnat cu UNPR prevede şi desemnarea, în 2016, la alegeri, de candidaţi pe listele UNPR, în localităţile în care există comunităţi mari de romi.

Cioabă a mai declarat că în primăvară a discutat şi cu Elena Udrea despre încheierea unui astfel de protocol care, însă, nu a mai avut loc întrucât liderul PMP.

”Este adevărat că în primăvară am purtat nişte discuţii cu doamna Elena Udrea legat de un protocol. Domnia sa, la data aceea, s-a arătat interesată să colaboreze cu comunitatea de romi, era chiar entuziasmată, să spunem aşa, că ea de mult dorea să ajute comunitatea. (...) După aceea, acest protocol nu s-a mai finalizat pentru că am văzut că a fost, să zicem aşa, o lipsă de seriozitate din partea sa. Ne-a tot amânat, spunea că la un moment dat o să pună un candidat de-al nostru pe listele lor, nu s-a întâmplat nici acest lucru şi atunci noi suntem nişte oameni de bun simţ şi înţelegem când cineva te refuză”, a afirmat Cioabă.

Cioabă a arătat că a adresat oferta PADR de colaborare ”tuturor”, inclusiv PNL, însă nimeni, în afară de UNPR, nu a agreat să şi semneze.

El a arătat că PADR nu a semnat cu PSD un asemenea protocol întrucât acolo există o înţelegere mai veche cu Partida Romilor.

Autointitulatul rege internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a anunţat, vineri, că Partidul Alianţa Democrată a Romilor (PADR), "primul partid politic al romilor", a fost înregistrat, existând o sentinţă definitivă în acest sens de la Tribunalul Bucureşti.

Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014. UNPR încheie luni un protocol cu partidul romilor, pentru susţinerea lui Ponta

UNPR va încheia luni un protocol de colaborare cu Partidul Alianţa Democrată a Romilor (PADR), condus de Dorin Cioabă, privind susţinerea candidaturii lui Victor Ponta în campania electorală pentru alegerile din noiembrie.

Alegeri prezidenţiale 2014. Sondaj: Cât de interesaţi sunt românii de alegerile prezidenţiale

Potrivit cercetării INSCOP Research, doar un respondent din doi e interesat şi foarte interesat de dezbaterile pentru alegerile prezidenţiale, programate în luna noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud