Alegeri prezidenţiale 2014. Ponta:PSD a făcut prostia de a-l bloca pe primarul Capitalei, în 2004, şi a luat bătaie la alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta a declarat  marţi, în debutul şedinţei de Guvern, că primarul Sorin Oprescu este blocat de consilierii CGMB să achite datoriile către Distrigaz, crezând că astfel vor câştiga voturi. Ponta susţine că şi PSD a făcut prostia de a-l bloca pe primar în 2004 şi „şi-a luat o bătaie la alegeri de s-a învăţat minte“.

În 2001-2004, primarul Bucureştiului a fost Traian Băsescu, acesta câştigând în decembrie 2004 alegerile prezidenţiale.

„Guvernul va interveni atunci când cei care au atribuţii nu reuşesc să îşi facă datoria faţă de cetăţeni, cum se întâmplă în Bucureşti. Acolo era nevoie doar ca o parte din consilierii generali să nu blocheze primarul general în a acorda şi a plăti datoriile către Distrigaz. Din păcate, suntem în campanie electorală şi unii cred că, blocându-l pe primarul general, o să câştige voturi. Eu îmi aduc aminte, alături de cei mai vechi, că am făcut şi noi prostia asta în 2004, l-am blocat pe primarul general cu consilierii noştri şi am luat o bătaie la alegeri de ne-am învăţat minte. Văd că cei de acum nu au înţeles, că blocându-l pe Sorin Oprescu de fapt blochează bucureştenii şi cred că e un lucru foarte rău“, a spus premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de guvern, citat de Mediafax.

El le-a cerut ministrului Finanţelor şi ministrului delegat pentru Energie să îi acorde sprijin primarului general, dacă există această posibilitate, pentru a fi la zi cu plăţile către Distrigaz, adăugând însă că şi-ar dori să vadă mai multă responsabilitate în conducerea politică a autorităţilor locale, Guvernul urmând să intervină acolo unde va fi "absolut necesar".

Luni, premierul Ponta a afirmat că o parte a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) se opune hotărârilor de fuziune a regiei de distribuţie termică (RADET) cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), situaţie politică ce trebuie rezolvată, altfel bucureştenii urmând să se supere pe consilieri aflaţi în campanie.

El s-a referit astfel la datoriile RADET, în contextul problemelor cu furnizarea apei calde pentru un număr important de bucureşteni.

Ponta a adăugat că Guvernul şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, au făcut cu mai mult timp în urmă toate demersurile legale pentru fuziunea RADET-ELCEN.

PDL şi PNL cer demisia "de urgenţă" a primarului general al Capialei, Sorin Oprescu, pentru proasta gestionare a banului public, a declarat, luni, Mihai Atănăsoaei (PDL), arătând că bucureştenii nu vor avea apă caldă şi căldură decât pe perioada campaniei electorale.

„Ne întoarcem la vremea în care va trebui să ne spălăm în ligheanele ceauşiste", a susţinut, într-o conferinţă de presă, Mihai Atănăsoaei, purtător de cuvânt al PDL Bucureşti, care a susţinut că Sorin Oprescu "fuge de răspundere" şi că motivul pentru care RADET a ajuns în situaţie de faliment ar fi refuzul primarului general de a plăti datoriile către această companie.

ELCEN a precizat că a acumulat datorii în valoare de peste 88 de milioane de lei către Distrigaz, în timp ce are de recuperat de la RADET aproximativ 2,5 miliarde de lei, fără a mai calcula şi penalităţile, pentru energia termică livrată şi neplatită în perioada noiembrie 2012 - septembrie 2014.

Edilul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a formulat o sesizare la ANPC privind problema apei calde, în care susţine că RADET a încălcat clauzele contractuale care prevăd o anumită temperatură de livrare a apei, iar consumatorii vor fi nevoiţi să achite un serviciu de care nu au beneficiat.

Citeşte şi:

Alegeri prezidenţiale 2014. Victor Ponta: Este nevoie în turul al doilea de trei dezbateri, pe politică externă, constituţie şi economie

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, la emisiunea „Sinteza Zilei“, că în turul doi al alegerilor prezidenţiale este nevoie de trei dezbateri electorale în care să se discute politică externă, constituţie şi economie.

PDL, radiat din Registrul partidelor politice. PNL, omorât şi reînviat

Tribunalul Bucureşti a aprobat astăzi cererea privind fuziunea prin comasare a PNL şi PDL şi a dispus radierea celor două partide din Registrul special. Astfel, PDL dispare din registrul partidelor politice, iar PNL îşi pierde istoria de 139 de ani prin înfiinţarea unui partid nou, numit PNL, care va lua naştere din fuziunea PNL şi PDL.

Alegeri prezidenţiale 2014. Start anost de campanie electorală

Adevărul“ vă prezintă o radiografie a primelor zile de campanie pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, care au trecut aproape nebăgate în seamă de electorat. Candidaţii au început să ia ţara la pas, în căutarea voturilor

Alegeri prezidenţiale 2014. Prima zi de campanie, pe stradă: „Nu primim şi noi ceva? În alţi ani ne dădeau şepci şi tricouri“

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a debutat oficial vineri, 3 octombrie, la miezul nopţii, însă primele semne au devenit vizibile la lumina zilei. Reporterii "Adevărul" au luat la pas oraşul, pentru a afla cum privesc cetăţenii noul decor al Capitalei.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune