ALDE, vot la fel ca partidele Opoziţiei, pe legea privind alegerea primarilor în 2 tururi. Vosganian: Nu vrem să rupem coaliţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii ALDE au votat, miercuri, în plen, în favoarea alegerii primarilor în două tururi de scrutin, vicepreşedintele partidului, Varujan Vosganian, spunând că aleşii din partidul său nu vor să rupă coaliţia de guvernare. Proiectul a fost retrimis la comisiile de specialitate.

Proiectul de lege privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin a intrat, miercuri, la votul final în Camera Deputaţilor, cu propunere de respingere. Propunerea de respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi, astfel că proiectul a fost retrimis pentru dezbatere la comisiile de specialitate, urmând ca legea să revină la vot final în plen.

„Vă batem la locale de nu vă vedeţi. Nu mai bine vă găsiţi oameni buni să ne bateţi indiferent de alegeri?”, le-a transmis Daniel Suciu, liderul de grup al PSD din Cameră, celor din opoziţie, susţinători ai revenirii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, potrivit Mediafax

Deputatul Varujan Vosganian a declarat, în plen, că ALDE a votat în bloc împotriva respingerii legi şi a anunţat că partidul său este de acord cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin. „Grupul ALDE a votat in corpore pentru alegerea primarilor în două tururi”, a spus Vosganian. „Asta nu înseamnă că avem divergenţe cu PSD sau că vrem să rupem coaliţia, pentru că în programul de guvernare nu am avut nicio precizare cu privire la această temă, astfel că rămâne la indemâna fiecărui grup parlamentar. Ce-ar fi fost dacă am fi avut alegeri într-un singur tur pentru preşedintele României din 1990 încoace?”, a adăugat acesta.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două