ALDE începe şantajul la PNL: Dacă desfiinţaţi secţia specială, pe noi, dragi colegi liberali, să nu mai contaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul ALDE Steluţa Cătăniciu a transmis Guvernului Orban că, în cazul în care decide desfiinţarea Secţiei pentru Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ), fie prin ordonanţă de urgenţă fie prin asumarea răspunderii, atunci să nu mai conteze pe ALDE să sprijine Executivul.

„Constat că, la ore târzii ale înserării, guvernul Orban a decis că are o mare problemă de rezolvat, între Crăciun şi Revelion, şi care nu suportă amânare: soarta României depinde de desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ. Justificarea dlui Predoiu, cum că desfiinţarea ar fi cerută de magistraţi şi de rapoartele de ţară, ignoră că alţi nenumăraţi magistraţi, dar mai ales cetăţeni, susţin păstrarea acestei secţii în numele unui principiu de bun simţ, acela că şi înfăptuitorii de dreptate, ca orice alţi profesionişti, trebuie să dea socoteală într-un fel pentru faptele lor reprobabile, atunci când ele se produc”, a scris Steluţa Cătăniciu pe Facebook, duminică, potrivit Mediafax.

Vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor a adăugat că SIIJ era o structură bună, atunci când funcţiona „sub pulpana” DNA, acum că este aleasă de CSM conducerea Secţiei este pusă la îndoială independenţa acesteia.

„Aşa cum am atras atenţia în repetate rânduri, SIIJ era bună pe când funcţiona sub pulpana DNA şi avea puterea de a influenţa deciziile judecătorilor prin cele peste 4.000 de dosare pe care le ţinea la sertar pentru şantaj. Acum, când conducerea SIIJ e aleasă de CSM, dintr-odată se pune la îndoială independenţa secţiei. Oare de ce nu am ridica această secţie la rang de direcţie la fel ca DNA sau DIICOT?”, a mai spus deputatul ALDE.

Ea a mai spus că magistraţii trebuie să răspundă şi ei pentru abuzuri sau erori.

„Sunt absolut de acord să corectăm ceea ce trebuie corectat, dar nu accept ideea că magistraţii nu trebuie să răspundă pentru erori sau abuzuri. Au fost mult prea multe dovezi ale unor astfel de erori! Trebuie să facem lucrurile astfel încât să avem garanţia că orice roman este judecat pe baza probelor, şi nu după impresii sau informaţii!”, a completat Cătăniciu.

Aceasta a precizat că ALDE a susţinut învestirea Executivului pe baza unor promisiuni ferme una dintre ele fiind nedesfiinţarea SIIJ.

„Noi, ALDE, am votat în favoarea învestirii acestui Cabinet doar pe baza promisiunii ferme, de onoare, că nu se va ajunge la situaţia care începe să se contureze: desfiinţarea SIIJ. Anunţ public că nu vom renunţa niciodată la aceste principii! Dacă alegeţi să desfiinţaţi SIIJ, fie prin OUG, fie printr-o nouă asumare de răspundere, pe noi, dragi colegi liberali de la guvernare, să nu mai contaţi”, a conchis Steluţa Cătăniciu.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că propunerea făcută de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, prin memorandumul care recomandă soluţia desfiinţării Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ), este una corectă. Măsură se află şi în programul de guvernare, a punctat liderul de la Palatul Victoria.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine