Adrian Năstase, pe blog: “Apreciez ceea ce face primarul Mazăre pentru promovarea turismului pe litoral”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase                                                                                    FOTO: Adevărul

Fostul premier, Adrian Năstase, a scris pe blogul personal că apreciază modul în care primarul Constanţei, Radu Mazăre, promovează turismul pe litoral, chiar dacă acţiunile sale sunt considerate excentrice.

"O săptămână contradictorie tocmai s-a încheiat! O săptămână în care am aflat despre multiplele moduri de petrecere a timpului liber de 1 Mai, în Vamă sau în Mamaia (apreciez ceea ce face Primarul Mazăre pentru promovarea turismului pe litoral cu toate că uneori acţiunile sale de promovare par cam excentrice)", a menţionat, pe blog, fostul premier.

Adrian Năstase a mai scris că a perceput sărbătorile de Paşte din acest an ca fiind dedicate de către români distracţiei, preocupării pentru “mici”, grijii îndreptate către cumpărături, mâncare şi non-conformism. El a adăugat că a sesizat prea puţine momente care să reliefeze sensul religios al sărbătorilor pascale.

“Cred că ne-am rezervat prea puţin timp, săptămâna aceasta, să meditam la destinul nostru, trecător, şi am oferit mult prea mare încredere capcanelor consumeriste ale economiei de piaţă. Nu sunt împotriva economiei de piaţă, în nici un caz, dar am afirmat deseori că tot ceea ce este exagerat creează dependenţă şi, de multe ori, dezamăgire”, a scris Adian Năstase pe blogul său.

Năstase a reflectat asupra principiilor democratice, care stau la baza societăţii de acum, şi a faptului că sunt aceleaşi principii care au dus la răstignirea lui Isus Hristos. El a scris, prin analogie cu procesul electoral din prezent, despre momentul în care Pilat din Pont a consultat voinţa poporului referitor la condamnarea lui Isus sau a lui Barabas şi că mulţimile au decis răstignirea lui Isus. El a remarcat şi faptul că fariseii de atunci au recurs la manipulare şi la dezinformare. Adrian Năstase a amintit despre mesajul autentic al Paştelui, al bucuriei sufleteşti şi al privirii cu speranţă către viitor.

“De Paşte, mesajul central al sărbătorii este bucurie si speranţă! Bucurie pentru ca aceasta a fost starea sufleteasca după Înviere a celor care i-au fost alături lui Iisus, si speranţă pentru ca Învierea trebuie înţeleasă ca o şansa dată omenirii şi pe care omenirea şi-o dă sieşi în fiecare an”, a relatat Adrian Năstase pe blog.

Fostul premier a mai scris că timpul pe care l-a petrecut alături de familie constituie o bucurie şi o încercare de a privi cu speranţă viitorul.

“Vă doresc şi vouă, tuturor, să aveţi in suflet această mare bucurie a Învierii, împreună cu cei dragi si sa va pastrati speranta!”, a fost mesajul lui Adrian Năstase către români.

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"