Adrian Năstase i-a dat în judecată pe Klaus Iohannis şi Ludovic Orban. Ce l-a supărat atât de rău pe primul premier condamnat penal după Revoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Năstase

Fostul premier Adrian Năstase a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti, în care solicită  anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, prin care i-a fost retras Ordinul Naţional "Steaua României", decoraţie primită în 2002 de la Ion Iliescu. Decoraţia i-a fost retrasă după ce Adrian Năstase, cu două condamnări penale la activ, a fost văzut la recepţia de la Palatul Cotroceni pe 1 Decembrie, de Ziua României.

Procesul a fost deschis în luna martie împotriva preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Ludovic Orban, dar nu a primit încă un termen de judecată.

Pe 1 decembrie 2019, Klaus Iohannis a organizat la Palatul Cotroceni o recepţie cu ocazia Zilei Naţionale, printre participanţi fiind şi Adrian Năstase. Prezenţa lui Năstase la Cotroceni a fost criticată de o parte a presei, deoarece fostul premier are două condamnări penale primite în dosarele "Trofeul Calităţii" şi "Zambaccian".

Ulterior, pe 11 decembrie 2019, Iohannis a semnat decretele privind retragerea decoraţiilor pentru mai multe persoane publice, printre care se numără Adrian Năstase, Miron Mitrea, Gheorghe Mencinicopschi, Adrian Severin, Dan Voiculescu, motivul invocat fiind că aceştia au condamnări penale.

În cazul lui Adrian Năstase este vorba de Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce, conferit prin Decretul nr. 960 din 28 noiembrie 2002, semnat de fostul preşedinte Ion Iliescu.

Adrian Năstase declara atunci că retragerea decoraţiei nu are nicio justificare, precizând că a participat la recepţia organizată de Ziua Naţională de la Palatul Cotroceni crezând că, în al doilea mandat, preşedintele Klaus Iohannis va încerca să ajute la o reconciliere naţională.

"Klaus Iohannis a început să construiască 'România normală' anunţând că a decis să-mi retragă Ordinul 'Steaua României' în grad de Mare Cruce, după ce mă invitase la Cotroceni, la recepţia organizată cu ocazia Zilei Naţionale. Recunosc, am mers la Cotroceni crezând că, în al doilea mandat, Iohannis va încerca să ajute la o reconciliere naţională, după dezbinarea din ultimii ani. M-am înşelat, iar gestul său meschin de astăzi nu prevesteşte nimic bun", spunea Năstase.

Fostul premier susţinea că acţiunile pentru care a fost decorat nu vor putea fi şterse din cărţile de istorie şi vor putea fi comparate cu 'activitatea nesemnificativă' a lui Iohannis.

"Iohannis vrea să rescrie istoria recentă. Ar trebui, atunci, să topească, între altele, toate decretele de acordare, în perioada 2000 - 2004, a decoraţiilor statului român, inclusiv ale unor mari personalităţi străine, decrete contrasemnate de mine", afirma Adrian Năstase.

Fostul lider al social-democraţilor a anunţat atunci că va aştepta contrasemnarea de către premier şi publicarea în Monitorul Oficial a decretului de retragere a decoraţiei sale pentru a lua măsurile cuvenite.

"Nu cred că, după 7 ani de la condamnare din 2012, respectiv 5 ani de la cea din 2014, şi după invitarea mea la Cotroceni, cu ocazia Zilei Naţionale, intenţia de retragere a ordinului are justificare", mai susţinea Năstase.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani