Adrian Năstase: Am aflat ce înseamnă un „şmen“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Năstase a scris pe blogul personal că unul dintre lucrurile noi pe care le-a învăţat în închisoare este semnificaţia cuvântului „şmen“. Năstase a folosit deja acest cuvânt pentru a caracteriza atitudinea experţilor MCV vizavi de condamnarea sa.

„În locul în care mă aflu pentru re-educare, învăţ tot felul de lucruri noi. Am aflat astfel ce înseamnă un „şmen”. De exemplu, dacă dai cuiva, pentru a plăti o datorie, un pachet de bancnote în care doar bancnota de deasupra e adevărată iar în interior sunt numai taieturi de ziar“, scrie Adrian Năstase pe blog.

Fostul premier aminteşte şi de faptul că experţii MCV, sub conducerea secretarului general al Comisiei UE, Catherine Day, au anunţat, în ultimul raport, că printre rezultatele spectaculoase ale reformei în justiţie din România s-a numărat şi condamnarea la închisoare cu executare, pentru prima dată în UE, a unui „fost prim ministru”.

„Surpriză: în minuta sentinţei (pentru că după aproape 3 luni şi jumătate, nu pot să vă spun ce scrie în motivare pentru că ea nu a fost încă redactată!) se arată că am fost condamnat în calitate de preşedinte de partid! Probabil că ştiţi de ce – ca să fie ocolit Parlamentul, care altfel ar fi trebuit să se pronunţe în legătură cu ancheta privitoare la afişele electorale din 2004, anchetă în care figurau cei 972 de martori. Şi cum proba era mare…(..) Oare să nu fi aflat experţii MCV acest lucru, sau o fi vorba de un „şmen” de comunicare?“, mai scrie Adrian Năstase pe blog.

Fostul premier încheie postarea spunând că, în definitiv, n-ar trebui să ne mai mire nimic, deoarece şi „fostul procuror general şi-a părăsit postul cu iluzia că în timpul mandatului său a fost condamnat un fost prim ministru“.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi