Adevărul Live. Modificările la Codurile Penale, pe înţelesul tuturor. „Cum să audiem o tânără violată  în aceeaşi încăpere cu persoana care a violat-o?”

Alexandru Georgescu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, şi  comisarul-şef Radu Gavriş, şeful Serviciului Omoruri al Poliţiei Capitalei, au explicat, la Adevărul Live, modificările propuse în Parlament la Codurilor Penale. Cât de mult afectează siguranţa cetăţenilor şi în ce măsură compromit anchetele în lucru?

O schimbare majoră se referă la imaginile de la camerele de filmat din spaţii publice

Alexandru Georgescu: Nu o să ţin aici un curs. O să spun de ce nu e bine să fie limitate numărul probelor în construirea unui dosar penal. E absurd să limităm la maximum posibilităţile anchetatorilor de a dovedi anumite fapte. Orice obiect, orice lucru, poate fi o probă. Gândiţi-vă la o zi obişnuită. Nu poţi să spui că: „de azi înainte imaginile de pe camerele de filmat nu mai sunt probe, amprentele de pe pahar nu mai sunt probe“. 

Vă aduceţi aminte de omorul în masă de la coaforul Perla. Ce ar fi dacă autorul ar spune că nu pot participa ca martori decât doi, de exemplu. De asemenea, să mai apară şi interdicţia de a folosi camere video. Acolo, în încăpere, erau camere video. 

Am putea să ne raportăm şi la crima de la metrou: cum arăta ancheta?

Radu Gavriş: Fără camere nu am fi putut să dăm imagini publicului. Nu am fi putut să ne dăm seama clar ce s-a întâmplat acolo. Nu am fi putut să ne dăm seama de traseul autoarei şi nu am fi putut să constituim probatoriul din dosar. În plus, colegii mei  care au depistat-o au avut o fotografie. De pe camere am avut fotografia.  

Ce ar fi rămas fără camere?

Radu Gavriş: Declaraţia primei victme şi evenimentul în sine. Plus declaraţiile martorilor care şi-ar fi putut oferi sprijinul. Camere video au făcut diferenţa şi au fost esenţiale. Ele sunt esenţiale în orice ţară civilizată. O cameră video e obiectivă. 

Înţeleg că ne-am întoarce la anii 1990 în ceea ce priveşte posibilităţile tehnice

Radu Gavriş: Da, ne-am întoarce. Ne-am întoarce chiar în alte timpuri. 

Mai sunt exemple cunoscute în afară de Perla?

Alexandru Georgescu: Gândiţi-vă la decesul unui fotbalist pe un stadion. Avem mii de martori pe stadion. Aici, înregistrarea e singura probă care îţi spune ce s-a întâmplat. Noi suntem obligaţi să strângem probe atât în favoarea, dar şi în defavoarea unui acuzat. 

Dar în dosarele celebre, cum a fost Colectiv?

Radu Gavriş: În dosarul Colectiv camerele video au fost cruciale în a ne explica clar ce s-a întâmplat în club. Adică, de unde a început, cum s-a extins. Imaginea video nu putea fi înlocuită de vreun alt mijloc. După eveniemnt s-au vehiculat numeroase versiuni. Imaginile video au arătat un lucru: ce s-a ntâmplat. 

În 2012, în cetrul Bucureştiului, un asasin plătit a tras 28 de focuri asupra unei persoane pe care o confundase. Fără camere video nu am fi putu găsi aşa de repede agresorul. De asemenea, camerele video sunt esenţiale pentru aproape toate lucrurile petrecute în stradă. 

Găsiţi un argument logic pentru modificarea legislaţiei, pe partea aceasta referitoare la camerele video?

Radu Gavriş: Răspund cu o altă întrebare. De ce am mai montat atâtea camere în Capitală? 

Publicitatea datelor din dosare e o altă problemă. Cum o vedeţi?

Alexandru Georgescu: E dusă la extrem. Şi acum sunt multe limite în ceea ce priveşte comunciarea cu publicul şi comunicarea cu media. De multe ori trebuie să comunici cu presa. Ai un criminal, un violator. Ce faci? Nu anunţi publicul? Sunt situaţii când apelezi la public pentru identificarea unui suspect.  

Prin modificările aduse în Parlament, suspectul poate participa la audierea victimei. Cum vi se pare?

Radu Gavriş: Luăm un exemplu al unei tinere violate. Cum să o audiem pe acea tânără în aceeaşi încăpere cu persoana care a violat-o. Ar bine dacă ar fi respectată şi viaţa victimei, dar şi a martorului sau martorilor. 

Credeţi că va creşte infracţionalitatea dacă vor fi scoase camerele? 

Radu Gavriş: Ţinând cont că infracţionalitatea stradală scade în fiecare an, tocmai datorită camerelor, nu ştiu ce infractorii nu ar mai ataca victimele, pe motiv de fair-play, că nu mai sunt camere.