Aderarea României la spațiul Schengen, tot mai aproape. Ce beneficii va aduce cetățenilor români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aderarea României la spațiul Schengen aduce mai multe beneficii pentru cetățenii țării, printre care eliminarea controlului de la frontiere și astfel, scăderea timpilor de așteptare.  

Aderarea la Spațiul Schengen ar aduce numeroase beneficii României FOTO Shutterstock

În primul rând, aderarea va elimina timpii de așteptare din punctele de trecere a frontierei terestre cu Ungaria și Bulgaria, iar în cazul aderării Bulgariei, și la punctele de trecere terestre cu Grecia, fiind eliminat controlul de la frontiere. 

Trecerea frontierei, doar cu un document de identitate valabil 

De altfel, trecerea frontierei se va putea realiza indiferent de oră, prin orice loc, în orice perioadă a anului, iar cetățenii României sau ai altor state membre, care călătoresc în spațiul Schengen, vor trebui să aibă asupra lor doar un document de identitate valabil. 

În cazul frontierei aeriene, va fi eliminat controlul de frontieră pentru zborurile către și dinspre destinații din spațiul Schengen. 

Comerț mai profitabil

Impactul va fi unul și mai mare în cazul transportatorilor, care nu vor mai pierde timp cu controale și proceduri birocratice la frontierele terestre cu Bulgaria și Ungaria, un alt beneficiu în acest caz fiind și comerțul. 

Implicit, vor fi reduse costurilor transportatorilor cu combustibilul, salariile și diurnele. 

Astfel, aderarea la spațiul Schengen va crește atractivitatea României atât ca destinație de afaceri, cât și ca destinație turistică. 

Aderarea României la spațiul Schengen

Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat că susține aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen. Liderul guvernului german a afirmat că cele trei țări întrunesc toate criteriile tehnice pentru aderare și că va „lucra pentru a le vedea ca membre cu drepturi depline”.   

Ulterior, după afirmarea sprijinului Germaniei pentru aderarea României la spațiul Schengen, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de mulțumire.

„Salut anunţul făcut astăzi, la Praga, de Cancelarul Olaf Scholz cu privire la sprijinul Germaniei pentru aderarea României la Spațiul Schengen - un obiectiv strategic al ţării mele, care îndeplineşte în mod clar toate cerinţele tehnice. Îi mulţumesc pentru angajamentul său personal”, a scris preşedintele Klaus Iohannis într-o postare pe Twitter. 

Executivul de la Bucureşti este, de asemenea, încrezător că România este tot mai aproape de aderarea la spaţiul Schengen, în contextul războiului din Ucraina şi ca urmare a demersurilor făcute la nivel internaţional în acest sens.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online