Zhangulov, vicepreşedintele Rompetrol: „Guvernul român ne-a dat încrederea că acordul va fi respectat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azamat Zhangulov, vicepreşedintele Rompetrol Group FOTO rompetrol.com

După mai multe runde de negocieri cu guvernele din ultimii trei ani, Rompetrol Group a ajuns vineri la un acord cu partea română pentru închiderea disputei privind conversia obligaţiunilor Rompetrol Rafinare în acţiuni în favoarea statului. Azamat Zhangulov, vicepreşedintele Rompetrol Group, a declarat pentru „Adevărul“ că România are, în prezent, un climat politic foarte bun, un guvern solid, care le-a dat încrederea că acordul va fi respectat.

„Am mai avut, după cum se ştie, mai multe runde de negociere cu autorităţile în ultimii trei ani, la care am venit cu propunerile noastre, dar uneori este greu să ajungi la un acord. Suntem investitori străini în Romania şi bineinteles că suntem multimiţi că am găsit deschiderea şi voinţa pentru soluţionarea şi clarificarea aspectelor legate de participarea statului în acţionariatul Rompetrol Rafinare, rezultată din conversia obligaţiunilor în 2010 “, a spus Zhangulov. 

El a adăugat că acordul presupune răscumpărarea unei părţi din acţiunile deţinute de statul român la Rompetrol Rafinărie şi un program de investiţii asumat de grup. „Vom semna totul în perioada următoare, atunci totul va fi public şi se vor comunica toate detaliile“, a mai spus vicepreşedintele Rompetrol Group. 

Surse apropiate negocierilor au declarat pentru „Adevărul“ că, în cadrul acestui acord, statul român va ceda kazahilor de la Rompetrol, companie deţinută de KazMunaiGaz, 60% din pachetul de 44,6959% pe care îl deţine la Rompetrol Rafinare. Astfel, statul va rămâne acţionar al companiei cu 18% din acţiuni, în timp ce grupul Rompetrol îşi va creşte participaţia cu puţin peste 26 de procente şi va ajunge la aproximativ 72,5%. În schimbul acţiunilor, statul român urmează să încaseze 200 de milioane de dolari, susţin sursele citate. 

În acordul încheiat vineri, statul s-a angajat să nu vândă participaţia de 18% la Rompetrol Rafinare pe o perioadă de minimum trei ani, în timp ce kazahii vor derula un program de investiţii de până la un miliard de dolari, au mai spus sursele citate.

Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că discuţiile privind soluţionarea diferendului cu Rompetrol au avansat foarte mult şi că, dincolo de suma pentru pachetul de acţiuni răscumpărat, care va alimenta bugetul, Rompetrol trebuie să aibă aproape un miliard de dolari pentru investiţii.

"Am avansat foarte mult şi mâine vom avea o discuţie pe tema soluţionării diferendului privind Rompetrol. Acolo Guvernul şi statul român pot să încaseze o sumă importantă pentru o parte din pachetul de acţiuni şi mai ales dincolo de suma pe care o încasăm şi care, sigur, intră la buget, cel mai important este solicitarea noastră către cei de la Rompetrol de a avea un volum important - aproape un miliard de dolari - de investiţii în perioada următoare. Până la urmă, repet, banii intră la buget, se cheltuie, însă investiţiile sunt partea cea mai importantă", a spus Ponta, după şedinţa USL.

Vicepreşedintele Rompetrol Group a reiterat angajamentul faţă de partea română de a continua programul de investiţii, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei de benzinării, cât şi noi proiecte în sectorul energiei din România. 

„Vom avea şi alte programe de investiţii şi vom aduce mai multe beneficii economiei româneşti. Vom continua proiectele în următorii ani aşa cum am anunţat“, a mai spus Zhangulov.

Rompetrol Group a anunţat recent că are în plan să investească aproximativ 200 de milioane de dolari în România pentru extinderea reţelei din regiunea Mării Negre, dar şi 100 de milioane de dolari la rafinăria Petromidia pentru a o face profitabilă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima