Zero menţiuni despre tăierea pensiilor speciale, în programul de guvernare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul de guvernare lansat miercuri de coaliţia PNL – USR – PLUS – UDMR nu conţine nici măcar o menţiune cu privire la tăierea pensiilor speciale, deşi atât PNL, cât şi USR îşi asumau această măsură şi afirmau că o vor implementa odată ce vor avea majoritate în Parlament.

Foarte vag, în programul de guvernare se recunoaşte inechitatea creată de o serie de „excepţii şi privilegii obţinute prin legi speciale”, însă cu toate acestea Guvernul nu îşi asumă în mod clar o tăiere a acestor privilegii, ci doar afirmă că susţine „aplicarea generală a principiului contributivităţii în stabilirea dreptului la pensie”.

„Legislaţia din România s-a schimbat în acest domeniu în ultimii ani, separat de cadrul general, o serie de excepţii şi de privilegii fiind obţinute prin legi speciale în Parlament. Acest lucru a creat, la nivelul celor 4,9 milioane de pensionari, diferite tipuri de pensii stabilite nu numai pe criteriul contributivităţii. Susţinem aplicarea generală a principiului contributivităţii în stabilirea dreptului la pensie şi va continua să majoreze anual valoarea punctului de pensie pentru a acoperi 100% rata inflaţiei şi minim 58,5% din rata de creştere a salariului mediu brut pe economie”, arată programul de guvernare.

Coaliţia arată însă că va crea o comisie specială parlamentară pentru identificarea şi rezolvarea inechităţilor din tot sistemul de pensii.

În plus, coaliţia de guvernare îşi asumă o nouă prorogare cu un an a pensiilor speciale pentru primari.

În octombrie 2017, USR a depus în Parlament un proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale.

În februarie 2019, şi PNL a depus un proiect de lege de desfiinţare a pensiilor speciale.

Între timp, Curtea Constituţională a respins unul din proiecte şi a decis că pensiile magistraţilor sunt protejate de Constituţie, însă celelalte pensii speciale pot fi suprimate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi