Zeci de mii de locuri de muncă disponibile în România: cele mai căutate meserii

0
Publicat:

Numărul locurilor de muncă vacante la nivel naţional este de 47.100, în timp ce angajatorii din Spaţiul Economic European pun la dispoziţia muncitorilor români 97 de posturi, prin reţeaua Eures România, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

47.100 locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional, Foto: Arhivă Adevărul

Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (3.270); lucrător comercial (2.982); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (2.284); manipulant mărfuri (1.813); agent de securitate (1.696); muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii (1.373); muncitor necalificat în industria confecțiilor (1.100); confecţioner-asamblor articole din textile (935); vânzător (927); fierar betonist (806).

Din cele 47.100 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, 2.552 sunt destinate persoanelor cu studii superioare (inginer în diferite domenii de activitate; programator; consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist în economie generală; referent de specialitate financiar-contabilitate; contabil etc.).

Totodată, 9.173 de locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale (lucrător comercial; manipulant mărfuri; agent de vânzări; operator introducere, validare și prelucrare date; vânzător la domiciliul clientului pe bază de comandă etc).

Alte 10.275 sunt pentru persoanele cu studii profesionale (lăcătuș mecanic; fierar betonist; confecţioner-asamblor articole din textile; tâmplar universal; sudor etc.), iar restul de 25.100 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale (muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor; agent de securitate; muncitor necalificat în industria confecțiilor; muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet; muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii etc).

Precizăm faptul că baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcție de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum și de numărul repartițiilor emise în vederea ocupării. Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.”, informează reprezentanțiii ANOFM.

Locuri de muncă vacante în străinătate

Conform sursei citate, și angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 96 locuri de muncă vacante, după cum urmează:

- Finlanda – 50 locuri de muncă pentru: muncitor necalificat – culegător fructe de pădure, alte fructe și legume;

- Norvegia – 19 locuri de muncă pentru: vopsitor auto; personal curăţenie; electrician; croitor; muncitor în producție; tinichigiu auto; zidar; farmacist; sticlar/ şlefuitor sticlă; sticlar/ artizan sticlă;

- Polonia - 15 locuri de muncă pentru: muncitor depozit – operator stivuitor; asistent producţie; operator maşină CNC;

- Malta – 11 locuri de muncă pentru: proiectant arhitect; veterinar acvatic; biolog marin; inginer hidraulic; inginer mecanic proiectant; coordonator proiect de cercetare, dezvoltare şi inovare; director de studiu; ajutor bucătar; bucătar şef; ospătar;

- Lituania – un loc de muncă pentru: instalator, montator ţevi.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat