Zece sfaturi pentru prevenirea incendiilor în locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tablou electric necorespunzător FOTO Delgaz Grid

Instalaţiile electrice de utilizare subdimensionate, defecte sau improvizate reprezintă cauza a 25% dintre incendii. Verificarea periodică a instalaţiilor electrice numai de către personal autorizat este una dintre cel mai importante măsuri care previne producerea de incendii.

Conform statisticilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), peste 25% dintre incendiile produse anul trecut au fost cauzate de instalaţii electrice de utilizare neconforme (subdimensionate, supraîncărcate, defecte sau improvizate). Incidenţa acestora creşte pe perioada sezonului rece din cauza utilizării improprii a unor aparate de încălzire sau a folosirii unor surse de încălzire „artizanale” (cum ar fi: radiatoare ori reşouri improvizate).

Sunt mai multe aspecte care ţin de instalaţiile electrice de utilizare (interioare) cărora nu le acordăm o prea mare importanţă, din necunoaştere sau ignoranţă, dar care pot duce la incidente cu urmări catastrofale, frecvent ireversibile, atunci când este vorba despre sănătatea, siguranţa şi viaţa oamenilor.

Ar trebui să conştientizăm că este preferabilă prevenirea producerii unor astfel de incidente, decât înlăturarea efectelor lor. O abordare preventivă, bazată pe informare, prin identificarea din timp a potenţialelor cauze de producere a unor tragedii şi eliminarea acestora, ne poate feri de pericole.

Specialiştii Delgaz Grid recomandă respectarea unui set minimal de zece reguli pentru evitarea unor incidente cu consecinţe dramatice:

Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

Nu alimentaţi mai multe receptoare electrocasnice de putere mare din aceeaşi priză (circuit);

Utilizaţi doar siguranţe calibrate la tabloul electric din locuinţă;

Orice modificare a instalaţiei de utilizare din gospodărie poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de către personal autorizat;

Efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei de utilizare, cu personal autorizat;

Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

La suplimentarea aparatelor electrice sau creşterea puterii acestora asiguraţi-vă, prin personal autorizat, că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

Amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede; majoritatea accidentelor de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau în contact cu apa;

Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;

Nu utilizaţi aparate electrice neomologate.

Dimensionarea instalaţiilor pentru majoritatea locuinţelor, la momentul construirii acestora, nu a avut în vedere utilizarea mijloacelor electrice de încălzire/producere apă caldă sau de preparare a hranei (plite, centrale termice electrice, boilere, reşouri, radiatoare, calorifere etc.).  În plus, la casele vechi, mai ales din mediul rural ( aşa numitele „case bătrâneşti”), instalaţiile au fost dimensionate pentru un consum redus, corespunzător pentru un minim de iluminat şi receptoare electrice de mică putere, disponibile în acea vreme (radio, TV, frigider).

De aceea, la achiziţionarea unor electrocasnice în plus faţă de dotarea iniţială este obligatorie verificarea instalaţiilor pentru a determina dacă acestea pot prelua în siguranţă consumul suplimentar.

Alimentarea aparatelor de încălzit prin instalaţii subdimensionate sau improvizate implică riscuri majore de producere a unor incendii, cu urmări extrem de grave asupra vieţii sau bunurilor oamenilor. Aceleaşi urmări le poate avea şi utilizarea unor aparate electrice neomologate/artizanale sau care prezintă deficienţe funcţionale.

Instalaţiile de utilizare (interioare) se află în proprietatea consumatorilor, fiind în responsabilitatea acestora să le utilizeze corect, să verifice şi să remedieze eventuale defecţiuni cu ajutorul specialiştilor. O deficienţă aparent minoră (contactele slăbite, comutatoare, prize sau tablouri electrice uzate) poate duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave.

Orice intervenţie asupra instalaţiilor interioare trebuie realizată doar de către specialişti autorizaţi, care oferă garanţia respectării normelor tehnice şi de siguranţă. Solicitarea serviciilor unor „meşteri de ocazie”, chiar dacă aparent presupune costuri mai mici, implică riscul executării unor lucrări defectuoase ce pot duce la incendii cu distrugerea de bunuri materiale, rănirea sau decesul unor persoane.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete