Zece măsuri anticriză

Spunea cineva odată: „Orice decizie e mai bună decât nicio decizie!“ 

Criza e un catalizator. Au crescut intensitatea datului cu părerea, sporovăiala prin televiziuni, ciorovăiala şi scandalul. Se afişează spaime, se mimează indiferenţa superioară sau zornăie clopoţeii optimismului imbecil.

Nu am pretenţia că deţin vreun adevăr absolut. Sunt motivat doar de credinţa în libertatea de întreprindere, de posesie şi de expresie. Cred în preeminenţa individului în faţa statului şi în virtuţile pieţei. Mi-aş dori un stat puternic şi eficient, deci minimal.

Mi-am definit poziţia pentru a-mi putea permite să propun spre discuţie zece măsuri anticriză ce nu ţin de vreo ideologie, ci doar de pragmatism.

1. Scăderea cotei unice de impozitare la 10% reduce povara fiscală a firmelor şi a contribuabililor individuali, lărgind astfel baza de impozitare, creşte gradul de colectare şi deci veniturile bugetare. Cei cu o poziţie de stânga ar putea înlocui această măsură cu micşorarea corespunzătoare a contribuţiilor sociale. Efectele ar fi echivalente.

2.  Acordarea de credit fiscal pentru investiţii şi introducerea sistemului de amortizare accelerată pentru toate investiţiile productive este menită a stimula formarea capitalului şi investiţiile din surse proprii de finanţare, mai ales în condiţiile creditului scump.

3. Reducerea TVA de la 19 la 15% stimulează consumul, deci contribuie la diminuarea blocajului economic. Se antrenează producţia şi investiţiile, cresc veniturile bugetare.

4. Reducerile pentru plata la termen sau anticipată a impozitelor favorizează prin stimulare şi nu coerciţie o colectare mai rapidă şi mai consistentă a plăţilor fiscale. Astfel pot fi aplicate:
a. 5% reducere pentru plata la termen a impozitelor;
b. 10% reducere pentru plata anticipată în 30 de zile.

5. Implicarea băncilor în circuitul de plată al obligaţiilor fiscale, astfel încât să fie depăşită lipsa de eficienţă a statului, asigură colectarea certă şi la timp a impozitelor prin folosirea instrumentelor de credit– bilete la ordin, scrisori de garanţie bancară etc. În acelaşi timp, trebuie asigurată transparenţa datoriilor statului către contribuabili, pentru ca ele să poată fi finanţate în avans de instituţiile financiare. 

6. Statul şi contribuabilii trebuie să fie trataţi în mod egal în ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţile pentru nerambursarea/neplata la termen.

7. Statul trebuie să gestioneze cât mai puţin din banii pe care societatea îi produce. Statul înseamnă corupţie şi lipsă de eficienţă. Este necesară adoptarea unei legi organice care să prevadă că bugetul nu poate depăşi 25% din PIB.

Reducerea cheltuielilor bugetare înseamnă o reformă profundă a statului prin dereglementare, debirocratizare, descentralizare (reală atât la nivel decizional, cât şi financiar). Eficienţa în cheltuirea banului public presupune un aparat birocratic suplu, adică un guvern format din cel mult 12 ministere şi comasarea celor 120 de agenţii până la cel mult 30. Birocraţia centrală şi locală se va reduce cu cel puţin 50%, optim şi posibil fiind însă 80%.

8. Distrugerea sistemului clientelar implică atribuirea comenzilor de stat printr-un sistem transparent de licitaţii (fără condiţionalităţi tehnice, ci doar financiare) şi lucrări publice executate rapid, în parteneriat public-privat. Prin concesionare se asigură eficienţa şi creşte calitatea lucrărilor. Avem prea mulţi „regi“ ai asfaltului şi de aceea turnăm puţin asfalt.

9. Trebuie stimulate acumularea şi circulaţia capitalului. E nevoie de o dereglementare rezonabilă a pieţei financiar-bancare, pentru a stimula apariţia caselor de economii şi a altor instituţii financiare nebancare.

10. În perspectiva adoptării monedei europene, este posibilă fixarea cursului de schimb prin sistemul Comisiei Monetare, atât timp cât BNR mai are încă resursele necesare.

Despre aceste lucruri am mai vorbit. Le aşez acum într-un ansamblu logic. O simplă enumerare nefiind suficientă, în următoarele săptămâni îmi propun să le argumentez în ordinea urgenţei şi a simplităţii de adoptare. Pot doar spune că multe dintre ele nu costă şi nu implică riscuri.