Zece cumpărători europeni de gaz rusesc şi-au deschis conturi speciale în ruble la Gazprombank. Ce avertizează preşedintele CE, Ursula von der Leyen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Zece cumpărători europeni de gaz rusesc şi-au deschis conturi speciale în ruble la Gazprombank, iar patru au efectuat deja plăţi în moneda rusă, a dezvăluit miercuri agenţia Bloomberg, care citează surse apropiate Gazprom, transmite EFE.

Sursele, care au solicitat să vorbească sub protecţia anonimatului, au declarat că nu sunt prevăzute noi sistări ale livrărilor de gaz până în a doua jumătate a lunii mai, când trebuie să intre alte plăţi în ruble pentru combustibilul rusesc.

Gazprom a explicat miercuri că a suspendat complet furnizarea de gaz către Bulgargaz (Bulgaria) şi PGNiG (Polonia) pentru că nu a primit până la sfârşitul zilei de marţi plăţile în ruble pentru livrările aferente lunii aprilie, aşa cum a stabilit Putin în decretul său din 31 de martie pentru ţările „neprietenoase'', informează Agerpres.

Preşedintele rus a ordonat în acea zi ca ţările „neprietenoase'', între care SUA, Canada, Regatul Unit şi toate statele membre ale UE - unde gazul rusesc reprezintă 40% din consum - să plătească în ruble livrările de gaz rusesc. Mecanismul conceput de Rusia stabileşte că aceste ţări considerate ostile trebuie să deschidă un cont special în ruble şi un altul în valută la Gazprombank.

Separat, cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat miercuri că Austria va continua să plătească pentru gazul rusesc în euro, nu în ruble, aşa cum relatase anterior agenţia TASS, transmite dpa. Calificând drept „fake news'' (informaţii false - n.r.) relatarea TASS cum că Viena a plătit în ruble pentru gazul rusesc, Nehammer a scris pe Twitter că „Austria respectă strict sancţiunile UE convenite de comun acord''. În Austria, se estimează că 80% din gazul importat provine din Rusia.

Miercuri, într-o intervenţie pe marginea unei reuniuni guvernamentale pe tema condiţiilor de plată dintre compania de energie austriacă OMV şi furnizorul rus de gaz Gazprom, Nehammer a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus în urmă cu două săptămâni că plăţile în euro vor continua să fie acceptate şi că acest lucru rămâne neschimbat.

Informaţii primite de dpa sugerează că un acord între OMV şi Gazprom, potrivit căruia OMV va face plăţi în euro, iar Gazprom le va converti în ruble, nu a fost finalizat.

La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că Bulgaria şi Polonia vor fi de acum înainte aprovizionate cu gaze naturale „de către vecinii lor din Uniunea Europeană''.

„Vom face în aşa fel încât decizia Gazprom să aibă cel mai mic efect posibil asupra consumatorilor europeni'', a promis şefa Comisiei Europene într-o scurtă intervenţie în faţa presei.

Pe de altă parte, ea a avertizat companiile europene că încalcă sancţiunile adoptate de UE împotriva Rusiei dacă acceptă cererea Moscovei de a plăti în ruble gazele furnizate de Gazprom.

„Nu trebuie să dea curs cererilor ruse. Ar fi o încălcare a sancţiunilor şi un risc ridicat pentru companii'', a indicat Ursula von der Leyen, potrivit agenţiei EFE.

Oficialul european s-a ferit să confirme dacă există în UE ţări care au acceptat să plătească gazele ruseşti în ruble şi a insistat că „plata în ruble, dacă nu este prevăzută în contract, reprezintă o încălcare a sancţiunilor noastre''.

Grecia a anunţat miercuri că ar putea ajuta Bulgaria în aprovizionarea cu gaze. Potrivit Reuters, un oficial grec a declarat că Bulgaria a contractat deja cantităţi de gaze naturale lichefiate (GNL) ce vor fi livrate printr-un terminal din Grecia. O altă sursă greacă afirmă că Atena ar pute ajuta Sofia şi prin inversarea fluxului gazoductului TurkStream.

Bulgaria şi Polonia sunt primele state cărora Rusia le-a sistat miercuri livrările de gaze după refuzul lor de a plăti în ruble, Kremlinul anunţând că vor urma şi altele odată ce va veni scadenţa plăţilor pentru livrările de gaze efectuate de Gazprom după 1 aprilie.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €