Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC, acţionarul minoritar al Oltchim, ar putea fi administrator special al combinatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Wojciech Zaremba, reprezentantul Petro Cargo Chem (PCC), acţionarul minoritar al companiei de stat Oltchim Râmnicu Vâlcea, care a intrat în insolvenţă săptămâna trecută, ar putea deveni administrator special al combinatului în urma întâlnirii care a avut loc vineri la Ministerul Economiei, susţin surse apropiate discuţiilor.

Vosganian a invitat vineri la sediul ministerului reprezentanţi ai furnizorilor, acţionarilor, sindicatelor, creditorilor, băncilor şi administratorului judiciar pentru a le prezenta detalii privind intrarea în insolvenţă pentru privatizare şi în vederea găsirii soluţiilor pentru continuarea activităţii combinatului chimic. 

În cadrul discuţiilor de la Ministerul Economiei, Zaremba a declarat că PCC se va implica în revigorarea combinatului şi a reiterat intenţia de a deveni investitor strategic şi de a participa la viitoarea privatizare a Oltchim. Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, partener în cadrul firmei Rominsolv, administrator judiciar al Oltchim, alături de BDO Business Restructuring, reprezentantul PCC a anunţat în cadrul întâlnirii de vineri că astăzi va plăti în avans un milion de euro pentru a asigura alimentarea cu energie electrică de la CET Govora. 

În urma acestor angajamente, Zaremba ar putea deveni administrator special al combinatului propus de Adunarea Generală a Acţionarilor. 

PCC deţine peste 30% din pachetul de acţiuni ale Oltchim. Compania a participat la licitaţia de privatizare a combinatului, organizată toamna trecută. Licitaţia a fost câştigată însă de dan Diaconescu, dar procedura a fost anulată pentru că realizatorul TV nu a virat banii în termenul stabilit. 

Fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu, este încă de anul trecut consilier al companiei germane PCC. Potrivit inpolitics.ro, imediat după ce Daniel Chiţoiu s-a instalat la şefia ministerului Economiei, în primăvara anului trecut, Vlădescu a avut o întâlnire cu noul ministru. Potrivit portalului, Vlădescu încearca încă de pe atunci să-şi convingă colegul de partid să favorizeze compania germană în procesul de privatizare.   

    

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani