Vrei să ştii cât câştigă colegii tăi de serviciu? Cum poţi afla cât de bun este salariul tău faţă de altele din acelaşi domeniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape trei sferturi dintre angajaţi ar dori să ştie cât câştigă colegii lor. Venitul rămâne un subiect tabu în ţările europene. Companiile încearcă, de obicei, să păstreze secretul datelor salariale şi foarte puţini angajatori includ informaţii privind salariul oferit în anunţurile de angajare.

Portalul Paylab a realizat un sondaj internaţional privind tentaţia oamenilor de a afla cât câştigă colegii, prietenii, vecinii şi cunoştinţele lor. Este normal să vorbim despre salariul nostru în privat? Majoritatea angajaţilor sunt de acord că datele salariale reprezintă un subiect confidenţial şi un subiect de discuţie foarte sensibil.

AICI ÎŢI POŢI COMPARA SALARIUL

Sondajul a fost realizat online pe un eşantion de 40.262 de angajaţi prin intermediul portalurilor salariale locale sub brandul Paylab şi prin metode identice de achiziţie a datelor. 

Cu cât sunt mai mari veniturile, cu atât mai mare este rezistenţa la divulgarea salariilor

De asemenea, Paylab a încercat să stabilească dacă atitudinile faţă de salarii variază în funcţie de nivelul veniturilor. Studiul a arătat că persoanele cu venituri mai mari sau mai mici sunt la fel de interesate să afle salariul celorlalţi. Cu toate acestea, angajaţii cu venituri sub nivelul mediu pe ţară sunt mult mai deschise la discutarea acestui subiect cu cei din jur. Cel mai puţin probabil să împărtăşească orice fel de date salariale cu cei din jur sunt persoanele care ocupă funcţii de conducere. Doar jumătate dintre angajaţii din managementul inferior şi mediu şi 39% din managerii de top afirmă că apropiaţii ştiu cât câştigă.

Care sunt cei mai curioşi angajaţi

Managerii şi IT-iştii sunt angajaţii care se preocupă cel mai intens de evoluţia salariilor pentru poziţiile pe care le ocupă, relevă un studiu realizat de eJobs România.

"Piaţa angajărilor este foarte dinamică în acest moment, iar cererea este mai mare decât oferta, motiv pentru care şi plafoanele salariale se schimbă destul de des, în special pentru poziţiile în care lupta pentru candidaţi este acerbă. De aceea, aceste două categorii vor permanent să fie la curent cu evoluţiile salariale şi să ştie cum să se poziţioneze în negocieri", spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Potrivit datelor Paylab, comparatorul salarial lansat de eJobs România, salariul este unul dintre cele mai importante criterii în funcţie de care românii îşi aleg jobul, iar angajaţii care se preocupă cel mai intens de evoluţia salariilor pentru poziţiile pe care le ocupă sunt managerii şi IT-iştii. Următorii cei mai curioşi angajaţi cu privire la dinamica salariilor şi compararea propriilor salarii cu media pieţei sunt cei din contabilitate, sectorul financiar şi audit, comerţ, construcţii, transport şi logistică. Pe ultimele locuri în top sunt angajaţii din administraţia publică, cei din industria auto şi cei din banking.

Aceeaşi cercetare arată că şi în opinia managerilor de HR salariul este factorul care contribuie cel mai mult la creşterea nivelului de satisfacţie a angajaţilor. Tot angajatorii mai spun că importante pentru angajaţi sunt echipa, cultura organizaţională, bonusurile financiare, oportunităţile de dezvoltare profesională, zilele suplimentare de concediu sau abonamentele medicale şi la sală.

"Companiile sunt, în ultimii ani, din ce în ce mai atente la ce îşi doresc angajaţii şi încearcă să se menţină competitive şi să-şi construiască un brand de angajator solid. Asta înseamnă o preocupare constantă şi investiţii în această direcţie, nu doar financiare, ci şi de timp", a mai spus Badea.

IT-iştii nu sunt doar angajaţii care verifică cel mai frecvent media salarială din piaţă, ci sunt şi cel mai bine plătiţi specialişti din economie. Alături de ei, avocaţii, bancherii şi specialiştii în resurse umane încasează cele mai mari salarii din România, potrivit raportului anual HR Review & Trends, lansat de eJobs.

În ce domenii sunt cele mai mari salarii

În IT, salariul mediu net, la nivel naţional, este de 5.731 de lei, pe lună. Pe locul al doilea se situează angajaţii din domeniul Juridic, cu venituri lunare de 4.571, fiind urmaţi de cei din Banking (4.226 de lei) şi cei din Resurse Umane (4.048 de lei).

Acestea sunt, de altfel, şi singurele domenii în care salariul mediu net depăşeşte pragul de 4.000 de lei. Sub acest nivel, dar nu la distanţă foarte mare, se află Finanţele şi Contabilitatea (3.930 de lei), Controlul Calităţii (3.646 de lei), Asigurările (3.565 de lei), Construcţiile şi Imobiliarele (3.234 de lei), Administraţia publică (3.197 de lei) şi Inginerie mecanică (3.077 de lei).

La pol opus faţă de topul anterior, cele mai mici salarii medii nete s-au înregistrat în industria Textilă (1.987 de lei), în industria Prelucrării Lemnului (2.239 lei), în Servicii (2.281 lei) şi în Pază şi Protecţie (2.335 lei).

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani