Vosganian: "Companiile pe care le administrez au nevoie de administratori judiciari, nu de manageri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian, ministrul Economiei, susţine că salariile din companiile de stat sunt neatractive pentru managerii privaţi FOTO Adevărul

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat astăzi că societăţile aflate în subordonarea sa au mai degrabă nevoie de administratori judiciari decât de manageri profesionişti, cărora nu crede că le-ar convei salariile pe care le-ar primi dacă ar conduce aceste companii.

"În general, companiile pe care le administrez eu au nevoie de administratori judiciari, nu de manageri profesionişti. Invit managerii profesionişti să vină la companii precum Fortus Iaşi sau Aversa. În ceea ce priveşte companiile pe care le administrez eu, nu cred că veniturile le-ar şi place (managerilor profesionişti - n.r.)", a afirmat Vosganian, potrivit Mediafax, după ieşirea din sala unde comisiile reunite ale Parlamentului au aprobat bugetul Ministerului Economiei pentru 2013.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI că va angaja manageri profesionişti la mai multe companii de stat, însă procesul a fost amânat de mai multe ori.

Potrivit scrisorii de intenţie convenite de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional, la Romgaz şi Hidroelectrica vor fi instalaţi şi manageri privaţi până la sfârşitul lunii martie. Şi la CE Oltenia va fi numit un manager privat până la finele lunii martie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro