Virgiliu Băncilă, Chimcomplex, despre proiectul vânzării combinatului Oltchim: Suntem încrezători în reuşita lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Virgiliu Băncilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Chimcomplex, una din companiile care a depus ofertă angajantă pentru preluarea activelor combinatului chimic Oltchim, susţine că pe parcursul procesului de vânzare a existat deschidere şi dialog constructiv cu factorii de decizie pentru clarificările necesare acestui proces complicat, fapt pentru care compania este încrezătoare în reuşita lui.

Clarificările sale vin în contextul în care Ştefan Vuza, preşedintele grupului de firme Serviciile Comerciale Române, care controlează Chimcomplex, a făcut unele declaraţii privind situaţia de la Oltchim Râmnicu Vâlcea care au creat controverse.

Omul de afaceri Ştefan Vuza a declarat, de curând, că Oltchim are un profit nu tocmai real şi contracte cu firme căpuşă, afirmaţii la care administratorul special al Oltchim, Bogdan Stănescu, a răspuns că Oltchim are un profit real, declarat atât la ANAF cât şi la Bursă.

Redăm integral răspunsul lui Virgiliu Băncilă:

„În cotidianul «Adevărul Live» din 24 iulie 2017 şi în «Video Z.F.Live» din 26 iulie 2017, Preşedintele Grupului SCR, Dl.Ştefan Vuza, a făcut unele declaraţii privind situaţia de la Oltchim Rm.Vâlcea, declaraţii care au creat controverse, nemulţumiri.

Aceste declaraţii s-au făcut în contextul în care SC Chimcomplex SA Borzeşti, membră a Grupului SCR, a depus oferta angajantă pentru achiziţia unor active viabile de la Oltchim.

Declaraţiile respective arătau că proiectul Oltchim nu este un proiect uşor datorită unei imagini dezastruoase generată de sindicate, corupţie, firme căpuşă, etc; lipsa investiţiilor şi volatilitatea profitului în condiţiile fluctuatiei preţurilor de pe piaţa produselor petrochimice au adus societatea în insolvenţă.

Domnul Preşedinte Vuza Ştefan s-a implicat foarte mult în procesul de achiziţie, cunoaşte foarte bine situaţia de la Oltchim şi a făcut aceste declaraţii în numele său şi a Grupului SCR, fără să vorbească şi în numele partenerilor de proiect.

Domnul Preşedinte Vuza m-a împuternicit să declar că aprecierile făcute se referă la perioada anterioară intrării Oltchim în insolvenţă; dacă acestea ar fi persistat şi în prezent societatea ar fi intrat în faliment.

Dacă aceste declaraţii au avut efecte nedorite, ne cerem scuze pentru acestea.

Noi, conducerea Grupului SCR şi a SC Chimcomplex SA Borzeşti cunoaştem foarte bine activitatea celor care administrează în prezent societatea: administratori judiciari, administrator special şi echipa managerială, datorită relaţiilor comerciale directe pe care la au cele două societăţi.

Aprecierea noastră este pozitivă atât în ceea ce priveşte activitatea economică prezentă a Oltchim, cât şi în ceea ce priveşte derularea planului de reorganizare. Pe parcursul procesului de vânzare a activelor am constatat deschidere şi dialog constructiv cu factorii de decizie pentru clarificările necesare acestui proces complicat, fapt pentru care suntem încrezători în reuşita lui”.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!