Virgil Popescu: Nu vom rămâne fără gaze la iarnă. Infirm categoric aşa ceva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: News.ro

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, că România nu are probleme cu sistemul energetic naţional sau cu depozitele de gaze naturale.

„În România, piaţa energiei este robustă, şi la energie, şi la gaze. Am tot văzut tot felul de discuţii că vom rămâne fără gaze la iarnă, am tot văzut în spaţiul public... infirm categoric aşa ceva. Am auzit că nu există stocuri. Eu nu ştiu unde au văzut colegii mei din zona de energie că nu există stocuri, în condiţiile în care în România, în momentul de faţă, astăzi, avem capacităţile de stocare la 70% din capacitatea maximă", a precizat Virgil Popescu, potrivit News.ro.

Acesta a adăugat că la fel era şi anul trecut.

„Anul trecut era tot atât, când am avut depozitele la capacitatea maximă am rămas cu mai mult de o treime din capacitate în pământ. Depozitarea costă, aşa că trebuie să fim foarte atenţi", a punctat Popescu. 

„Deci trebuie să fii foarte atent când faci nivelul de stocaj în aşa fel încât să nu rămâi cu foarte mult gaz în urma perioadei de iarnă, care este mai scump decât gazul care va fi pe perioada de vară. M-am uitat pe Bursa de la Viena, astăzi, e adevărat, preţul a luat-o în vrie, dar preţurile de vânzare pentru iarna 2022 sunt undeva la 25-27-28 de euro. Deci arată o tendinţă în piaţă că îşi revine", a susţinut Popescu.

El a menţionat că în prezent există 2.100.000.000 de metri cubi de gaz, dar până la 1 octombrie se va face o injecţie în depozit, declarându-se convins că se va ajunge la 2.400.000.000 de metri cubi, „mai mult decât suficient".

„Nu avem probleme cu sistemul energetic naţional, nu avem probleme cu gazele naturale, cu depozitele de gaze naturale şi nu putem compara situaţia României cu situaţia Spaniei. România este producător de gaze naturale, Spania este importator de gaze naturale", a explicat el.

Declaraţiile ministrului vin după ce Asociaţia Energia Inteligentă atenţiona, marţi, că iarna viitoare nu preţurile mari la gaze vor fi cele mai mari probleme ale României, ci lipsa gazelor.

„Agenda publică este acoperită de panica facturilor mari la gaze naturale. Există însă veşti şi mai îngrijorătoare pentu perioada următoare şi care fac referire la asigurarea efectivă a gazelor naturale în sezonul rece. 

Deficitul între cerere şi ofertă a determinat ca necesarul de importuri ale gazelor să ajungă la un nivel de 29%. Depozitele de înmagazinare a gazelor naturale cu 30 de zile înainte de închiderea ciclului de injecţie (31 august 2021) se găsesc la un nivel de 58% (respectiv 1,8 mld mc), ritmul zilnic de injecţie este de 10 – 12 mil mc zi, asta înseamnă că se va ajunge la cca. 2,1 mld mc (respectiv 65%) (anul trecut în această perioadă depozitele de gaze erau pline în proporţie de 90%), se preciza în analiza Asociaţiei.

Citeşte şi: La iarnă, nu preţul gazelor va fi problema, ci lipsa lor. „Pe lângă frig vom sta şi pe întuneric”

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta