Virgil Popescu: Ne dorim ca, după 15 mai, să avem măcar terase deschise în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto gov.ro

Virgil Popescu, ministrul Economiei, a declarat luni seară că îşi doreşte ca după 15 mai cel puţin terasele să se deschidă în România, dar că această decizie va fi luată abia după discuţii cu Ministerul Sănătăţii.

"Ne dorim ca, după 15 mai, dar numai într-o discuţie cu Ministerul Sănătăţii, să putem avea cel puţin terase deschise în România.

Cred că fiecare dintre noi îşi doreşte să iasă la o terasă, să bea o cafea, să se uite la natură, dar asta va trebui să discutăm cu Ministerul Sănătăţii să vedem dacă este posibil acest lucru. Vor trebui respectate anumite norme.

Azi am primit un mesaj de la ministrul Boloş (ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, n.r.), fondurile pentru IMM-uri au crescut la un miliard de euro, erau 750 de milioane. Ne gândim să ajutăm hotelierii şi restaurantele din România să se adapteze acestor noi cerinţe prin granturi acordate acestora pentru că este o cheltuială în plus şi noi vrem ca ei să îşi revină foarte repede şi să asigure condiţiile de securitate şi de sănătate eventualilor clienţi", a subliniat Popescu.

Pe de altă parte, ministrul spune că hotelierii români ar putea beneficia de un pachet de sprijin din partea statului.

"Pe zona de turism lucrurile trebuie privite din două perspective. O perspectivă a agenţiilor de turism şi a turiştilor care au plătit avansuri (pentru vacanţe, n.r.) şi care, în momentul de faţă, din diverse motive nu se mai pot duce în aceste vacanţe.

Agenţiile au plătit acei bani către hotelierii din afară şi către alte agenţii din afara României. Am dorit să avem o radiografie exactă, să vedem câţi turişti români au plătit avansuri la aceste agenţii iar acele agenţii, dacă au fost de bună credinţă, şi la rândul lor au plătit acele avansuri către hotelieri şi agenţii din afara României.

Dorim să ştim valoarea acestor sume care au fost tranzacţionate. Dorim să ne implicăm ca stat în recuperarea sau reprogramarea vacanţelor turiştilor români. Altă parte a industriei turismului sunt hotelurile care au turiştii lor de sine stătători şi care trebuie ajutaţi separat. Sunt convins că hotelierii români îşi vor reveni mult mai repede. Ei ştiu ce au de făcut. Ne gândim la un pachet de sprijin al hotelierilor români", a anunţat ministrul Economiei.

Ministrul a atras atenţia că sunt informaţii la Ministerul Turismului potrivit cărora există agenţii care ar avea datorii către hotelieri sau către alte agenţii din străinătate pentru pachete turistice de anul trecut şi astfel ar putea folosi criza actuală pentru a masca plăţile de anii trecuţi.

"Agenţiile de turism. Aştept în continuare să văd în acea aplicaţie pe care am realizat-o la nivelul Ministerului Economiei, să vedem exact volumul financiar al banilor primiţi de către agenţii şi ce s-a transferat mai departe.

Dorim să vedem cum putem ajuta atât agenţiile cât şi turiştii români. Îmi întăresc apelul ca turiştii români să nu se ducă peste agenţii şi să ceară banii repede înapoi şi să încerce o reprogramare în prima instanţă a acestor vacanţe prin vouchere acordate dar doresc de asemenea ca aceste agenţii să denote o bună credinţă şi să spună dacă banii aceştia i-au trimis mai departe sau dacă nu i-au trimis şi i-au folosit în interes propriu.

informaţii la nivelul Ministerului Turismului, prin alte raportări, că anumite agenţii au datorii către hotelierii din afară, către agenţiile din afară încă de anul trecut, pentru pachetele de turism de anul trecut, ori noi nu dorim să încurajăm acest lucru. Nu dorim ca banii turiştilor români să fie folosiţi de către agenţii, să fie rostogoliţi cu datorii şi acum să folosească criza ca un pretext pentru a masca acele neplăţi din anii trecuţi", a spus Virgil Popescu la Realitatea Plus. 

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”