Virgil Popescu: Ne bucurăm că turcii şi bulgarii au găsit gaze în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sectorul energetic mondial îşi va îndrepta atenţia spre Marea Neagră, odată cu descoperirile recente de gaze ale turcilor şi bulgarilor, a declarat, luni, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la deschiderea conferinţei online FOREN 2020.

"Aici, în România, când vorbim de energie, vorbim de securitate energetică, adică petrol, gaze şi electricitate. Dacă vorbim de petrol, lucrurile sunt simple, avem rezerve onshore, oricine poate cumpăra petrol cu vaporul, pe mare. Dar, când vorbim de gaze, lucrurile sunt mai complicate, vorbim de geopolitică", a arătat oficialul, citat de Agerpres

El a amintit că România are rezerve onshore de gaze şi a descoperit recent noi zăcăminte în Marea Neagră.

"Suntem foarte bucuroşi că prietenii noştri turci au descoperit gaze în Marea Neagră, la fel şi bulgarii şi suntem mândri că suntem în regiunea Mării Negre, iar Marea Neagră oferă noi resurse de gaze. Atenţia lumii energetice, a sectorului energetic se va îndrepta spre Marea Neagră", a spus Popescu.

Ce nu a spus ministrul este că investitorii care au găsit zăcăminte importante de gaze în apele româneşti ale Mării Negre, respectiv ExxonMobil şi OMV Petrom, au amânat de mai bine de doi ani să ia o decizie privind extracţia resurselor din cauza legislaţiei româneşti.

Popescu a declarat în repetate rânduri, în trecut, că Guvernul nu va modifica cadrul legislativ din sectorul energetic, acest lucru fiind în sarcina Parlamentului, unde deocamdată nu există un consens politic în acest sens.

"În ceea ce priveşte electricitatea, în contextul Green Deal, trebuie să ne redimensionăm producţia de energie. Avem un mix bun, dar 25% e pe cărbune, trebuie să găsim combustibil de tranziţie. Gazul este cel mai potrivit combustibil pentru tranziţie", a continuat Popescu, la deschiderea FOREN.

El a reamintit potenţialul României în sectorul offshore eolian.

"Trebuie să producem electricitate din surse regenerabile, iar în Marea Neagră avem, pe lângă gaze, şi potenţial offshore de vânt. O direcţie a noastră este să construim parcuri eoliene offshore, precum cele care există deja în Marea Nordului", a precizat Popescu.

Potrivit acestuia, avem nevoie de bani pentru atingerea acestor ţinte şi în acest sens avem trei direcţii: Fondul de modernizare, Fondul de tranziţie, precum şi Fondul de recuperare destinat ca ajutor ţărilor care au nevoie de sprijin pentru a depăşi perioada pandemiei.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG