Virgil Popescu afirmă că restaurantele vor rămâne închise „atâta timp cât nu vedem o respectare a regulilor pe terase”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Virgil Popescu consideră că restaurantele ar putea fi deschise în august.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că restaurantele vor rămâne închise, „atâta timp cât nu vedem o respectare a regulilor pe terase”. Cu toate acestea, ministrul se declară optimist şi afirmă că acestea vor putea fi deschise şi în interior, în luna august.

”Atâta timp cât nu vedem o respectare a regulilor pe terase, acolo unde răspândirea e mai puţin periculoasă, este mai puţin iminentă, nu putem vorbi de deschiderea restaurantelor în interior. Eu totuşi, sper, ca proprietarii restaurantelor, teraselor să înţeleagă că e mai bine să respecte regulile şi evident, în momentul în care vom ajunge să nu mai avem cazuri atât de multe, vom trece la următoarea etapă de relaxare şi vom deschide restaurantele şi în interior”, a declarat Virgil Popescu la TVR1, luni searaă.

Întrebat dacă e posibilă deschiderea restaurantelor în această vară, ministrul Economiei a declarat că acestea ar putea funcţiona din luna august.

”Da, dacă toţi respectăm. Să nu uităm că suntem la jumătatea lui iulie. Avem timp ca, în perioada lui august, spre exemplu, să putem deschide restaurantele în interior. Cred că ne vom trezi în al 13-lea ceas şi vom începe să vedem că acest virus este real, există, poate face victime, se pierd vieţi omeneşti”, a mai declarat Virgil Popescu.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!