Vilă de epocă lângă Grădina Icoanei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea poate fi folosită şi ca investiţie prin închirierea spaţiilor pentru birouri

Casa construită în anul 1920 este situată într-o zonă protejată de Ministerul Culturii. Pe bulevardul Dacia, lângă Grădina Icoanei, se află una dintre cele mai scumpe vile din Bucureşti. Restaurată total în 2009, casa are un preţ de pornire de 2,95 milioane de euro.

Zona Grădina Icoanei este una dintre cel mai bine cotate regiuni din Capitală. „Este unul dintre cele mai verzi cartiere din Bucureşti, foarte aproape de centru, iar faptul că este într-o zonă de patrimoniu face ca preţurile de aici să fie cu aproximativ 20-25% mai mari decât un sector apropiat, cum ar fi zona Moşilor spre exemplu", declară Mirela Raicu, partener al companiei de consultanţă imobiliară Esop Consulting.
linişte în centru?

Deşi se află aproape de centru, acest cartier este unul foarte liniştit. „Unul dintre avantajele de a locui aici este liniştea. Faţă de alte sectoare centrale ale Capitalei, unde sunt artere principale cu trafic şi zgomot implicit, Grădina Icoanei este mai liniştită", explică Raicu.

Clădirea poate fi achiziţionată şi ca investiţie. Spre exemplu, pe segmentul office,preţurile în această zonă sunt cuprinse în medie între 10 şi 13 euro pe metru pătrat lunar. „Dacă este vorba despre o clădire de patrimoniu, dar recondiţionată recent, preţul pe metru pătrat poate depăşi şi 16 euro, spre deosebire de alte zone ale Capitalei unde chiriile pe metru pătrat pe segmentul office scad şi până la nivelul de şapte euro pe lună", completează Mirela Raicu.

Casa de aproape trei milioane de euro are o arhitectură deosebită, clasică, specifică anilor '20 şi se află în portofoliul agenţiei Regatta. Este aşezată pe un teren de 275 de metri pătraţi şi are o suprafaţă construită de 729 de metri pătraţi, distribuită pe demisol, parter, etaj şi mansardă.

Vila are două intrări, un total de 15 camere, bucătărie pe fiecare nivel, trei băi şi şase grupuri sanitare. Conform ofertei, imobilul poate funcţiona pentru activităţi comerciale sau birouri, dar poate fi utilizat şi în scop rezidenţial.

Zonă de foşti nomenclaturişti

Casa a fost recondiţionată total în 2008-2009 şi are facilităţi precum alarmă, intrare monitorizată video, aer condiţionat prin chillere, centrală termică pe gaz şi cablu tv şi internet în fiecare cameră.

De altfel, cartierul este unul dintre cele mai apreciate de arhitecţi. „Este unul dintre cele mai elegante cartiere din Bucureşti în acest moment. Pe cât de elegant este, tot pe atât şi de interesant pentru că are o aşezare perfectă", este de părere Gabriela Tabacu, arhitect în cadrul firmei de profil Arhitecton.

Această zonă este una dintre primele din Bucureşti care au fost parcelate şi pe care s-au început construcţiile. „Grădina Icoanei a fost foarte bine păstrată şi pe perioada comunismului pentru că acolo locuiau numai nomenclaturişti", explică Tabacu.

Ce mai poţi cumpăra

Cu puţin peste trei milioane de euro se poate achiziţiona o vilă în Palm Beach, Florida, Statele Unite ale Americii. Clădirea are o suprafaţă totală de 766 de metri pătraţi, şase dormitoare, şase băi, şi două grupuri sanitare potrivit luxuryrealestate.com.

La acelaşi preţ se poate cumpăra pe plaja Bronte Beach din Sydney, Australia o casă de 400 de metri pătraţi construiţi, cu patru dormitoare ,patru băi şi vedere spre mare.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare