VIDEO Gazprom face primul pas pe piața benzinăriilor din România, după mai bine de un an de tatonări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gazprom vrea să dețină 40 de benzinării în România până la finele anului

Gigantul rus Gazprom, prin intermediul diviziei NIS din Serbia, a cumpărat trei benzinării pe teritoriul României, două în județul Sibiu și una în Arad, după ce, anul trecut, a încercat să preia lanțul de 450 de benzinării al Rompetrol și a negociat achiziția de stații de la Petrom și Lukoil.

Autoritatea de concurenţă va evalua operaţiunea de concentrare economică din punctul de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenței.

Potrivit Legii concurenţei, sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei operaţiunile de concentrare economică ce depăşesc pragurile valorice prevăzute în acest act normativ.

Acestea sunt îndeplinite dacă cifra de afaceri cumulată a companiilor implicate depăşeşte echivalentul în lei a 10 milioane de euro şi există cel puţin două companii implicate în operaţiune care realizează, pe teritoriul Romaniei, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a 4 milioane de euro, au explicat reprezentanții Consiliului.

Aceștia nu au precizat care este numele firmelor de la care NIS a achiziționat aceste benzinării, însă, potrivit unor surse din domeniu, este vorba despre benzinării independente, care nu aparțin marilor companii petroliere din România.

Nis Petrol S.R.L., o societate cu sediul în România, face parte din Naftna Industrija Srbije (NIS), care este membră a grupului Gazprom din Rusia. Divizia NIS desfăşoară activităţi şi derulează proiecte de investiţii în sectorul energetic (petrol şi gaze) prin explorarea, producţia, procesarea, vânzarea şi distribuţia de produse petroliere.

NIS vrea 40 de benzinării în România până la finele anului

În urmă cu o săptămână, Bloomberg a relatat că NIS are în plan investiții de 500 de milioane de euro în următorii trei ani pentru extinderea în regiune a rețelei de benzinării. În România, NIS vrea să dețină 40 de stații până la finele anului și 120 până în 2014.

Până la 40% din bugetul de investiții va fi alocat pentru extinderea rețelei de benzinării cu încă 250 de stații în Serbia, 80 în Bulgaria și 120 în România.

Până la finele acestui an, NIS își dorește să dețină deja câte 40 de benzinării în România și Bulgaria.

Restul bugetului va merge în mod egal către segmentele de explorare/producție și rafinare.

Vom finaliza în curând retehnologizarea principalei noastre rafinării din Pancevo și vrem să fim siguri că rețeaua noastră de benzinării va asigura plasarea produselor care vor fi procesate în rafinărie”, a declarat Kirill Kravchenko, CEO al NIS.

Gazprom Neft a vrut să cumpere toate benzinăriile Rompetrol din România

În toamna anului trecut, o delegație a Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului rus, s-a întâlnit cu premierul Emil Boc pentru a asigura autoritățile române de seriozitatea planurilor pentru România.

În iulie 2011, oficialii Rompetrol au fost primii care au anunțat interesul Gazprom Neft pentru țara noastră. Cei de la NIS au intenționat să cumpere întregul lanț de benzinării din România al Rompetrol, adică 450 de stații, dar kazahii de la KazMunaiGaz, care dețin compania românească, au refuzat oferta.

Pe piața petrolieră s-au vehiculat informații potrivit cărora rușii ar vrea să cumpere de la Petrom peste 100 de stații. Petrom a infirmat aceste zvonuri. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG