Videanu se întâlneşte, în Franţa, cu oficiali guvernamentali şi ai companiilor Areva şi GDF Suez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, care se află joi şi vineri într-o vizită oficială în Franţa, va avea întrevederi cu ministrul Energiei şi Dezvoltării Durabile, Jean Louis Borloo, şi cu reprezentanţi ai companiilor Areva si GDF Suez, cu care România vrea să intensifice colaborarea, se arată într-un comunicat al ministerului.

"Vizita oficialului român în Franţa se înscrie în seria de acţiuni menite să asigure creşterea vizibilităţii României pe plan european şi intensificarea dialogului pe teme economice cu statele membre ale UE", scriu oficialii ministeriali.

O altă temă a discuţiilor cu oficialii francezi o constituie extinderea cooperării în domeniul energetic, în care Franţa este unul dintre cei mai importanţi parteneri ai României.

Schimburile comerciale bilaterale între Franţa şi România s-au ridicat anul trecut la valoarea de 4,8 miliarde de euro. Totodată, Franţa ocupă locul al patrulea în privinţa investiţilor străine în România, cu circa 6.000 de firme cu capital francez şi investiţii totale de 2,2 miliarde de euro.

Areva este cel mai mare constructor de centrale nucleare din lume.

Franţa, interesată de construirea celei de-a doua centrale nucleare din România

În luna februarie, secretarul de stat pentru afaceri europene în Ministerul de Externe francez, Pierre Lellouche, declara că Franţa ar dori să construiască a doua centrală nucleară din România.

"România, alături de Polonia, Slovacia, Italia, Marea Britanie şi, bineînţeles, Franţa sunt ţări care au programe nucleare în curs şi proiecte precise, cum ar fi proiectul de construire a unei a doua centrale nucleare în România", a spus Lellouche.

"Există o cooperare între noi şi eu doresc ca viitoarea centrală românească să fie una franceză, fabricată cu ajutorul industriei româneşti, în deplină cooperare", a adăugat diplomatul.

Întrebat dacă există vreo înţelegere între România şi Franţa pentru construirea unei viitoare centrale, el a spus că există acorduri la nivelul comisiilor de specialitate în domeniul energiei dar "în ceea ce priveşte achiziţionarea unei centrale Guvernul român este cel care trebuie să facă o cerere de ofertă în legătură cu ceea ce a decis".

Relaţii vechi de prietenie energetică la cel mai înalt nivel

Apropierile dintre Franţa şi România în domeniul energetic sunt binecunoscute. În februarie 2008, în urma unei vizite la Bucureşti a preşedintelui francez, Nicholas Sarkozy, care a avut discuţii bilaterale cu Traian Băsescu, oficialii companiei franceze Areva, cel mai mare constructor mondial de centrale nucleare, declarau în presa internaţională că vor construi noua centrală din România.

La acea dată, surse din industrie spuneau că geneza acestor declaraţii ar fi fost rezultatul discuţiilor dintre cei doi preşedinţi.

Mai mult, ca o nouă dovadă de apropiere a celor două state, tot în 2008, în cadrul unui forum de afaceri româno-francez, Traian Băsescu spunea că România este gata să cedeze Franţei o parte din participaţia sa la conducta Nabucco, în cazul în care Turcia continuă să se opună includerii în proiect a Hexagonului.

Amplasament posibil - bazinul Someşului

Ideea construirii unei noi centrale nucleare în România a fost făcută publică pentru prima dată de fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu în octombrie 2007, cu ocazia inaugurării celui de-al doilea reactor de la Cernavodă.

În prezent, sunt analizate trei posibile amplasamente pentru această centrală, toate trei pe râul Someş. După alegerea amplasamentului, se va decide capacitatea centralei şi tehnologia care va fi utilizată. Realizarea acestei centrale este estimată pentru decada 2020-2030.

În prezent, în România sunt funcţionale două reactoare în cadrul centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură 18% din producţia naţională de electricitate. România are în plan construirea altor două reactoare la Cernavodă până în 2016-2017.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri