Vid legislativ pentru peste 60.000 de clienţi ai băncilor. Cum s-au trezit neprotejaţi de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul

Circa 60.000 de consumatori, dintre care 10.000 cu credite în derulare, se află într-un vid legislativ, ei fiind clienţi ai unor bănci fără sedii în România, drept urmare neputând beneficia de protecţia ANPC.

Zeci de mii de clienţi aparţinând unor bănci ce activează în România, dar fără sediu în ţara noastră, sunt scoşi complet de sub protecţia legislaţiei privind protecţia consumatorilor, avertizează Sorin Manţu, comisar în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Comisariatul Judeţean Constanţa, într-un amplu raport privind activitatea instituţiei. Manţu a fost anterior implicat în sancţionarea a numeroase bănci care au cesionat în străinătate credite ale românilor.

First Bank şi Credit Europe Ipotecar IFN  sunt instituţiile de credit care activează în România, dar nu au sediu în ţară, fapt care „nu poate fi decât rezultatul eludării prevederilor legale privind libera circulaţie a capitalurilor şi serviciilor”, arată raportul comisarului ANPC. În primul caz creditor este Eurobank Ergasias SA, cu sediul în Grecia, iar în cel de-al doilea caz creditor este Credit Europe Bank NV, cu sediul în Olanda. Cele două instituţii de credit – persoane juridice române – administrează contractele de credit, dar nu pot reprezenta contravenţional în faţa ANPC instituţiile de credit din afara României, mai susţine comisarul.

Comisarul spune că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este descoperită din punct de vedere legal să protejeze consumatorii în astfel de situaţii. Asta pentru că atribuţiile Autorităţii privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pentru nerespectarea legislaţiei naţionale sunt limitate doar pe teritoriul ţării, or instituţiile de credit din afara României, neavând sediu şi reprezentant legal în România, nu intră sub competenţa Autorităţii.

„În cazul contractelor de credit aflate în portofoliul Eurobank Ergasias, cu sediul în Grecia, au fost constatate abateri de la prevederile legale prin prestarea de servicii în care au fost afectate interesele economice ale consumatorilor. Autoritatea nu poate interveni în cazul în care se constată şi alte abateri, precum nerespectarea clauzelor contractuale sau majorarea abuzivă a dobânzii de către persoanele juridice, instituţii de credit, din afara României. Autoritatea nu deţine pârghiile legale pentru a constata abateri şi pentru a dispune măsuri de remediere conform atribuţiilor prevăzute de lege”, mai arată raportul comisarului ANPC.

În Uniunea Europeană, înalta protecţie a consumatorilor reprezintă de fapt o iluzie. Sorin Manţu comisar ANPC

10.000 de împrumutaţi sunt vulnerabili

Conform datelor transmise de către bănci, pentru un număr de 9.350 consumatori clienţi în prezent ai unor instituţii de credit, cu sediul în afara României, Autoritatea nu poate acţiona pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor. Un număr de 1.865 contracte de credit sunt acordate de către Credit Europe Bank N.V. Olanda, administrate pe teritoriul României de Credit Europe Ipotecar IFN S.A. Un număr de 7.485 contracte de credit sunt administrate pe teritoriul României de First Bank S.A, fiind cesionar Eurobank Ergasias Grecia.

Numărul de contracte de credit se referă doar la contractele de credit în derulare şi nu cuprinde contractele de credit pentru care a fost declarată scadenţa anticipată şi/sau a fost iniţiată executarea silită astfel încât numărul consumatorilor afectaţi este mai mare.

51.000 este numărul estimat de consumatori pentru care începând cu anul 2008 prestarea serviciilor se realizează de către o persoană juridică care nu are sediul în România, consumatori pentru care de asemenea Autoritatea nu poate acţiona.

Comisarul estimează astfel că autoritatea nu poate acţiona pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor pentru un număr de cel puţin 60.000 consumatori.

„Nu este raţional a concluziona că în Uniunea Europeană, înalta protecţie a consumatorilor reprezintă de fapt o iluzie, o înaltă protecţie acordată de fapt băncilor şi corporaţiilor, iar asigurarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a statului de drept, este un deziderat care încă nu a fost atins?”, concluzionează Manţu.

Consumatorii cer ordonanţă de urgenţă

Asociaţia pentru consumatori Credere face un apel către Guvern pentru emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă care să acopere vidul legislativ ce lasă fără protecţie cei 60.000 de consumatori. Conducerea Credere menţionează: „Avem în vedere inclusiv sesizarea instituţiilor europene, în contextul în care statul român încalcă obligaţia de protecţie a consumatorilor instituită prin Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene. Ne exprimăm disponibilitatea de avea un dialog constructiv cu Guvernul şi cu toţi factorii de decizie relevanţi, în vederea identificării cu celeritate a unei soluţii care să vină în sprijinul consumatorilor din România”.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă