Victor Ponta ia în considerare demiterea lui Chiţoiu pentru eşecul privatizării Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul a declarat că ia în calcul demiterea ministrului Economiei în cazul în care, în urma cercetărilor cu privire la modul de desfăşurare a procesului de privatizare, se va constata că este unul dintre vinovaţii care au stat la baza acestui eşec.

Ponta şi ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, au susţinut marţi o conferinţă de presă pentru a oferi lămuriri vizavi de controversele stârnite în jurul procesului de privatizare acombinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. 

Pe 21 septembrie, Dan Diaconescu a fost desemnat adjudecatorul pachetului majoritar de acţiuni, de  aproximativ 55%, în cadrul societăţii. Oferta lui Diaconescu se ridică la 203 milioane de lei (aproximativ 45 de milioane de euro).

Potrivit solicitării instituţiilor europene şi a Fondului Monetar Internaţional, Oltchim trebuia privatizat până la 1 octombrie 2012. 

Guvernul Boc a iniţiat procedura de privatizare încă din decembrie 2011, însă în aprilie 2012, data agreată de FMI, Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu nu a aprobat finalizarea privatizării. 

Procesul s-a reluat pe 21 septembrie, iar la licitaţie au participat patru companii – două controlate de omul de afaceri Ştefan Vuza, una de Dan Diaconescu şi a patra a polonezilor de la PCC SE (acţionar minoritar în cadrul Oltchim).

Până în momentul de faţă, Dan Diaconescu nu s-a prezentat pentru semnarea şi achitarea contractului, a cărui dată limită este 1 octombrie 2012. Dacă până luni câştigătorul licitaţiei nu se va prezenta să-şi onoreze contractul, atunci Oltchim va rămâne în continuare în proprietatea statului, urmând ca în următorul an să se desfăşoare o altă etapă de privatizare. 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete