Victor Grigorescu, ministrul Energiei, nu îşi asumă niciun termen pentru listarea Hidroelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hidroelectrica este cel mai mare şi mai profitabil producător de energie din România

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a refuzat să îşi asume un termen clar pentru listarea Hidroelectrica, următoarea etapă-cheie după ieşirea companiei din insolvenţă, dar a dat asigurări că, pe timpul mandatului său, compania de stat nu se va întoarce la managementul neperformant şi „năravurile de acum patru ani“, dinainte de a intra în insolvenţă.

Ministrul consideră că Hidroelectrica este în prezent o companie-exemplu, cu un sistem de achiziţii publice centralizat şi un control al costurilor eficient, care şi-a dovedit deja buna funcţionare.

„De fiecare dată e loc de mai bine, dar avem o bază solidă şi aceste schimbări în bine trebuie să continue. Cine îşi închipuie că Hidroelectrica s-ar putea întoarce la năravurile de acum patru ani se înşeală. Cel puţin nu sub mandatul meu“, a spus Grigorescu, într-o conferinţă de presă.

Ministrul susţine că Hidroelectrica are acum tot ce îi trebuie ca să fie „afară de influenţe nefaste“ şi vrea ca societatea de stat să continue proiectele de investiţii.

„Continuăm pregătirile de privatizare ale Hidroelectrica. Eu nu cred că România mai este în postura în care să vândă active sau să vândă participaţii pentru a acoperi deficite bugetare, sau pentru a soluţiona probleme de alcătuire a bugetului de stat“, a spus Grigorescu.

Ministrul Energiei a refuzat să îşi asume o dată la care compania va fi listată la bursă. Însă Remus Borza, cel care a fost administratorul judiciar al societăţii pe perioada insovenţei, preciza că producătorul de energie ar putea intra la cota bursei în luna noiembrie a acestui an.

„Cred că primul criteriu pe care trebuie să îl avem în vedere când ne gândim la privatizarea unei companii de stat este dacă acea companie are un viitor, care este acela şi cum anume această companie poate să-şi dezvolte pe termen mediu şi lung capacităţile de producţie şi poate să joace un rol important în sistemul energetic naţional“, a afirmat Grigorescu. 

Hidroelectrica a ieşit marţi din insolvenţă, procedură în care a intrat în urmă cu patru ani. 

Adunarea Generală a Acţionarilor Hidroelectrica a numit vineri un Consiliu de supraveghere provizoriu, din care fac parte trei reprezentanţi ai Ministerului Energiei (Crăiţa Bucheru, Romeo Susanu şi Elena Voicu) şi trei membri independenţi: Mihai Aniţei - directorul general al combinatului Azomureş, Robert Pană - vicepreşedinte al Bursei de Valori Bucureşti, şi Ionuţ Purica - absolvent al Facultăţii de Energetică şi specialist în sectorul energetic.

Reprezentantul Fondului Proprietatea în Consiliul de Supraveghere este Oana Truţă. Acest consiliu provizoiu va numi un directorat provizoriu, iar directoratul va numi un director general provizoriu, în perioada următoare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!