Victor Grigorescu: Bursa are nevoie de companii private, nu să se bazeze doar pe listările făcute de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ar trebui să atragă mai multe companii private pentru a se dezvolta, astfel încât firmele de stat să nu mai fie „singurul motor“ pentru piaţa de capital, a declarat, marţi, Victor Grigorescu, ministrul Energiei.

Listările de companii de stat au susţinut dezvoltarea BVB, în principal prin aducerea de companii mari din sectorul energetic. „Este un exemplu pozitiv, pe care sectorul energetic va continua să-l urmeze. Sperăm că este un exemplu care va emula şi în alte zone ale economiei româneşti. Eu nu cred că singurul motor al dezvoltării unei pieţe de capital sunt companiile de stat. Am văzut că până acum aşa a fost şi nu este un lucru rău, pentru că am văzut, aşa cum spuneam mai devreme, sectorul energetic a avut de câştigat din această relaţie cu piaţa de capital. Dar mi-aş dori să văd şi companii din domeniul privat listate, mi-aş dori să văd mai multă activitate sau creştere a vizibilităţii şi în această zonă“, a afirmat Grigorescu, prezent la o conferinţă organizată la BVB pentru a marca cinci ani de la listarea Fondului Proprietatea.

Statul va continua însă proiectele deja aprobate pentru listare, a adăugat el. „Este cert că şi noi vom continua proiectele care deja sunt cunoscute, Hidroelectrica, Complexul Energetic Oltenia (...)“, a spus el.

Hidroelectrica ar urma să iasă din insolvenţă în mai sau iunie, iar listarea este aşteptat în partea a doua a anului, în timp ce listarea CE Oltenia „nu cred că se va întâmpla curând“, a afirmat managerul FP, Greg Konieczny.

Pe bursă sunt aşteptate şi alte companii de stat: Aeroporturi Bucureşti, Salrom, Portul Constanţa şi Poşta Română. În timp ce pentru Hidroelectrica şi CE Oltenia listarea a fost aprobată de către autorităţi, dar suspendată în cazul CE Oltenia, pentru Aeroporturi Bucureşti, Salrom, Portul Constanţa şi Poşta Română nu a fost luată încă o decizie.

În cazul CE Oltenia, trebuie parcurse două etape înainte de reluarea procesului de listare. Prima ar fi numirea unei conduceri în conformitate cu normele de guvernnaţă corporativă, iar a doua restructurarea companiei. Procesul va dura probabil, o perioadă mai lungă, a spus el.

Bursa are nevoie în continuare de companiile mari, care pot face diferenţa, iar în economia românească acestea sunt în mare parte de stat, a declarat preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu, prezent la conferinţă.

„Companiile mari din România sunt blue chip-uri, dacă acestea sunt deţinute de stat atunci trebuie listate pentru dezvoltarea pieţei. Dacă sunt blue chip-uri în sectorul privat, vom fi foarte bucuroşi să facem asta, dar nu sunt prea multe. (...) Dacă ne gândim la companii private cu afaceri de peste 100 de milioane de euro, atunci sunt puţine. Trebuie să privim în continuare la aceste companii mari, care pot face diferenţa“, a afirmat Negriţoiu.

De asemenea, ASF a propus Guvernului ca statul să vândă prin intermediul bursei participaţii minoritare pe care le are în unele companii blue chip, a spus el.

ASF a transmis analize şi recomandări Guvernului, inclusiv celui actual, în care a identificat participaţiile minoritare pe care statul le are în companii precum distribuţiile de energie, gaze, Romtelecom, şi altele.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare