Vicepreşedintele Asociaţiei Retailerilor: Legea privind reducerea risipei alimentare are multe inadvertenţe. Mă tem să nu provoace toxiinfecţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Legea privind reducerea risipei alimentare are multe inadvertenţe, inclusiv în zona de siguranţă alimentară, a afirmat Florin Căpăţână, vicepreşedinte al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), în cadrul unei conferinţe de presă.

„Suntem partenerii celor care au iniţiat legea. Dar legea are multe inadvertenţe. Ar trebui gândite soluţii pentru zona de securitate alimentară. Pe de altă parte, ceea ce scrie în lege vizavi de vânzarea produselor contravine un pic cu ceea ce ştim noi din Codul fiscal pentru că odată ce vinzi produsele, nu le mai poţi şi dona. Actul de donaţie către diferite ONG-uri care se ocupă cu zona aceasta de binefacere are în spate nişte credite fiscale pe care le poţi obţine, dar dacă le vinzi nu mai beneficiezi de aceste facilităţi“, a precizat Florin Căpăţână, potrivit Agerpres.

România a devenit recent a treia ţară din Uniunea Europeană care are o legislaţie specifică privind lupta împotriva risipei de hrană, iar în următoarele şase luni autorităţile ar trebui să elaboreze normele de aplicare.

„Ar trebui gândite nişte deduceri fiscale pentru cei care fac donaţii de alimente. Toate marile lanţuri de magazine au programe de sustenabilitate, de caritate, care pun la dispoziţia oamenilor nevoiaşi nişte produse. În momentul acesta, vorbim de o donaţie. În lege se prevede însă şi posibilitatea vânzării către ONG-uri a alimentelor cu termenul de expirare apropiat. Este o problemă. Noi vindem aceste produse, dar cine îşi asumă responsabilitatea securităţii alimentare a acestor produse după ce ele pleacă de la noi. Teama mea mare este să nu se ajungă ca aceste produse să determine toxinfecţii alimentare unor copii, unor bătrâni, că ei sunt, de regulă, în zona aceasta de ajutor“, a mai spus Florin Căpăţână.

Acesta a subliniat că trebuie discutat cu reprezentanţii Autorităţii sanitare veterinare şi cu cei ai Ministerului Agriculturii pentru a fi găsite soluţii ca aceste produse, care sunt aproape de expirare, să fie consumate cât mai repede.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea privind reducerea ripisei alimentare, care prevede vânzarea la preţ redus sau donarea unor produse aflate la limita datei de expirare pentru consum şi impune sancţiuni de până la 10.000 de lei pentru agenţii economici care încalcă prevederile acestui act normativ.

Legea a fost adoptată de Parlament pe 18 octombrie.

Proiectul de lege a fost iniţiat de un grup de 52 de deputaţi PNL, UDMR, minorităţi şi neafiliaţi şi a primit un raport de admitere cu amendamente din partea comisiei de industrii. 

Propunerea legislativă a fost respinsă iniţial de Senat, dar adoptată de Camera Deputaţilor. Guvernul a susţinut adoptarea de măsuri pentru diminuarea risipei alimentare, cu luarea în considerare a observaţiilor transmise pe acest proiect. 

Legea stabileşte definiţia risipei alimentare ca situaţia în urma căreia alimentele ies din circuitul consumului uman şi din princina degradării şi sunt distruse, conform legislaţiei în vigoare. 

Potrivit legii, operatorii economici din sectorul agroalimentar sunt obligaţi să întreprindă acţiuni de prevenire a ripisei de alimente, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia, comercializarea produselor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort