Viceguvernator BNR: Avansul la creditele pentru locuinţe va creşte la 40%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Creşterea avansului la creditare ar putea încetini piaţa imobiliară FOTO Adevărul

Avansul la creditele imobiliare va creşte până la aproape 40% ca urmare a unei legi votate, în decembrie, în Parlament care transpune o directivă europeană în legislaţia românească, prin care avansul va fi mărit cu toate garanţiile pe care legea dării în plată le-a eliminat.

Anunţul a fost făcut de viceguvernatorul Băncii Naţionale a Româniai, Bognat Olteanu care a fost prezent într-o emisiune televiztă la Pro TV, alături de unul dintre  iniţiatorii Legii dării în plată, Daniel Zamfir.

„Domnul Zamfir poate nu-şi aminteşte - în decembrie a votat o lege de transpunere a unei directive europene, prin care avansul va fi mărit cu toate garanţiile pe care legea dării în plată le-a eliminat. Dacă se elimină toate celelalte garanţii şi rămâne doar imobilul, avansul va fi probabil în jur de 40%, poate mai mult, potrivit legii votate de domnul Zamfir în decembrie. E o obligaţie legală”, a declarat Olteanu la Pro TV.

Potrivit news.ro Declaraţia viceguvernatorului vine după ce patru bănci de pe piaţa românească au anunţat că au majorat avansul pentru creditele imobiliare. Măsura bancherilor este considerată o "răzbunare" de către iniţiatorii legii.

"Nu mă miră ca sunt anumite bănci care, pe lângă că şantajează, acum încearcă să se răzbune", a spus Daniel Zamfir, în aceeaşi emisiune.

Bancherii au fost, până acum, cei mari adversari ai legii dării în plată. Ei au avansat, printre posibilele efecte, creşterea avansului la noile credite imobiliare până la 35-40%, faţă de 5%, cât este avansul la împrumuturile prin programul Prima Casă, şi 15-25%, la creditele imobiliare standard din acest moment, mai transmite News.ro.

BRD, Raiffeisen Bank, Bancpost şi Banca Românească au decis, recent, creşterea avansului pentru creditele imobiliare, în special din cauza posibilităţii intrării în vigoare a legii dării în plată.

Opozanţii legii spun că o altă eroare este decizia de a aplica actul normativ şi creditelor în derulare, deci retroactiv, cel puţin în forma votată în Senat.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!