Veşti bune pentru fermierii români: Autorizările la plată pentru programul de susţinere a producţiei de legume vor începe din 15 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Autorizările la plată pentru programul de susţinere a producţiei de legume vor începe în 15 decembrie, a anunţat, vineri, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea.

„Ca scheme de plată pe care APIA le-a implementat în 2021, care au fost pentru prima dată la noi, avem programul de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru 2021, fostul program „Tomata”, care până în acest an s-a derulat prin direcţiile agricole judeţene, dar anul acesta ministerul a hotărât să-l acorde prin APIA, unde avem un plafon alocat de 150 milioane lei. 

Valoarea maximă e de 2.000 de euro pe beneficiar, pentru 1.000 mp. A fost extins faţă de fostul program şi se acordă pentru mai multe legume: ardei gras, ardei lung, castraveţi, tomate, vinete. Aceste cereri au fost depuse, avem 14.239 de cereri. 

Au fost finalizate şi controalele pe teren şi acum fermierii aşteaptă aceşti bani. Începând din 15 decembrie vom face şi autorizările la plată şi imediat vom face plata şi pentru aceşti beneficiari, deoarece toate ajutoarele de stat, şi acestea fiind ajutoare de minimis, trebuie plătite în 2021, fiind bugetate pentru acest an", a explicat Pintea, la Romanian Food & Agribusiness Conference, organizată de BusinessMark, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cadrul programului de susţinere a producţiei de plante aromatice, respectiv busuioc, cimbru, coriandru, fenicul şi muştar, cu o alocare financiară de 6 milioane de lei, au fost depuse 88 de cereri, din care 50 declarate eligibile.

În ceea ce priveşte schema pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în contextul crizei economice generate de pandemia de Covid-19, cu o alocare financiară de 225 milioane lei, au fost depuse 93.593 cereri şi acestea au fost deja autorizate la plată, atât pentru bovine, 182 milioane lei acordaţi, cât şi pentru cantitatea de lapte, 42,8 milioane lei.

„Alt ajutor de minimis, care a venit destul de târziu, dar mă bucur că am reuşit, aş putea spune într-un timp record, este ajutorul de minimis pentru compensarea efectelor hidro-meteorologice nefavorabile manifestate în perioada martie-mai 2021 asupra sectorului apicol. A fost o perioadă extrem de scurtă de depunere a cererilor, între 19 şi 26 noiembrie.

Am reuşit zilele trecute să-i autorizăm la plată, iar suma totală autorizată este de 39,287 milioane lei. Am avut 17.864 de beneficiari pentru mai mult de 1,657 milioane de familii de albine. Pentru fiecare familie de albine au primit 23,7 lei", a punctat Pintea.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani