Vegis investeşte 600.000 de euro într-un depozit care îi va dubla numărul de comenzi livrate zilnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mărirea numărului de comenzi procesate, menţinerea şi îmbunătăţirea ritmului de livrare a comenzilor şi diversificarea ofertei de produse bio şi vegane, în special pe segmentul alimentar, au determinat decizia Vegis.ro de a investi 600.000 de euro într-un nou depozit. Investiţia de la Braşov va consolida poziţia de lider pe piaţa online a businessului condus de Mihai Bucuroiu.

Investiţia este realizată ca urmare a dinamicii pozitive constante înregistrate de Vegis.ro şi a dezvoltării interesului românilor faţă de produse naturiste. În 2017, numărul comenzilor a crescut cu peste 35% faţă de anul anterior. Evoluţia pozitivă a continuat în 2018, iar în primele 4 luni creşterea a fost de peste 40%. 

Suprafaţa depozitului Vegis.ro este de 1.000 metri pătraţi şi cuprinde zone cu temperatură controlată pentru păstrarea optimă a fiecărui tip de produs, precum şi birourile echipei formată din 20 persoane, care vor ocupa cca. 25% din spaţiu. "Odată cu finalizarea investiţiei în noul depozit şi mutarea operaţiunilor pe noua platformă, vom putea susţine dezvoltarea portofoliului de produse naturiste pe care le propunem clienţilor, pentru că dublăm capacitatea de stocare. Este o investiţie strategică pentru noi, pentru a putea gestiona eficient şi sustenabil creşterile previzionate pentru următorii ani, cu 25-30% anual. Depozitul actual ne permite procesarea comenzilor curente, însă în momentele de vârf am constatat că avem nevoie de o capacitate mai mare şi de automatizare. Trebuie să fim pregătiţi pentru creşterile viitoare pentru a deservi clienţii în condiţiile cu care i-am obişnuit, adică livrarea produselor din stoc, în 24-48 de ore", a precizat Mihai Bucuroiu, Director Dezvoltare şi Fondator Vegis.ro.

În prezent capacitatea de procesare este de 600 comenzi zilnic, iar noul depozit va permite dublarea acesteia până la peste 1.200 comenzi pe zi, nivel la care Vegis.ro estimează să ajungă în următorii 2 ani.

Impactul investiţiei în business va fi vizibil direct în indicatorii de productivitate, viteza de procesare a comenzilor şi eficientizare proceselor de lucru. De asemenea, aceasta va permite extinderea portofoliului de produse cu game noi ce necesită condiţii speciale de stocare. "Spre deosebire de anii trecuţi, când clienţii alegeau preponderent produsele cunoscute, în prezent aceştia sunt tot mai interesaţi de produse noi. Segmentul Alimentelor Bio a crescut foarte mult şi ne aşteptăm să continue cu o evoluţie similară anii următori. Este deci un pas strategic să investim într-un spaţiu care permite dezvoltarea portofoliului de produse, implicit a business-ului şi consolidarea poziţiei de lider în piaţa online de produse naturiste din România", a mai adaugat Bucuroiu. 

Vegis.ro este lider pe piaţa online a produselor bio din România şi a început ca o afacere de familie, în 2012, la Braşov. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare