Vasilescu, BNR: Nu avem niciun interes să limităm creditarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Naţională a României nu are niciun interes să limiteze creditarea, însă vrea să evite supraîndatorarea populaţiei, a declarat, luni, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR).

"Lucrurile sunt foarte limpezi. Banca Naţională nu are nicio preocupare pentru limitarea creditării. Indiferent cum s-a exprimat guvernatorul, trebuie să îi fie luat nu un cuvânt, ci contextul, iar contextul în care a vorbit este foarte limpede. A explicat că România are cea mai mică rată de intermediere a creditării pe piaţa Uniunii Europene. Deci avem cea mai mică intermediere ca raport credite private la PIB, din toată Uniunea Europeană. Nu avem niciun interes să limităm creditarea", a spus Vasilescu.

În urmă cu două săptămâni, într-un proiect BNR obţinut de wall-street.ro se menţiona că banca centrală a stabilit niveluri maxime ale gradului de îndatorare în cazul creditelor ipotecare şi de consum, atât în lei, cât şi în valută. 

Potrivit acestuia, de la 1 iulie gradul de îndatorare în cazul creditelor ipotecare cu dobândă variabilă va fi plafonat la 40%, faţă de 60-70% cât este în prezent.

Gradul de îndatorare reprezintă procentul din venitul disponibil (venitul total al unei familii din care se scad cheltuielile de subzistenţă pentru toţi membrii familiei) care poate reprezenta rata la un credit.

Potrivit modificărilor aduse de  BNR regulamentului 17/2012 privind unele conditii de creditare, la împrumuturile imobiliare cu dobândă fixă nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de la 1 iulie 50% la creditele în lei şi 35% la cele în valută.

În cazul creditelor ipotecare cu dobândă variabilă, plafonul este de 40% în cazul creditelor în lei şi 30% la cele în valută.

La creditele de consum, unde majoritatea băncilor oferă dobânzi variabile, corelate cu Robor, plafonul este de 25% la împrumuturile în lei şi 15% la cele în valută.

Românii care au deja credite nu vor fi afectaţi de aceste plafoane decât atunci când vor accesa un nou împrumut, urmând ca banca să le calculeze din nou gradul total de îndatorare şi să vadă dacă se încadrează pe noile maxime setate de BNR.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile