Varujan Vosganian promite că resursele naturale nu vor mai fi date străinilor, iar economia va fi reindustrializată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varujan Vosganian a preluat astăzi conducerea Ministerului Economiei de la Daniel Chiţoiu

Noul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a declarat sâmbătă că viitoarele privatizări ale unor companii de stat, precum Cupru Min, vor fi făcute prin atragerea de parteneri, şi nu prin vânzarea resurselor naţionale.

"Am pornit de la conceptul de reindustrializare prin parteneri privaţi sau prin privatizări, cum sunt Oltchim şi Cupru Min. Unde vorbim de zăcăminte, trebuie să fie parteneriate, iar nu vânzarea resurselor", a afirmat Vosganian după ce a preluat conducerea ministerului de la fostul deţinător, Daniel Chiţoiu.
În privinţa Cupru Min, el a adăugat că viitoarea privatizare ar putea fi făcută prin parteneriat, astfel încât statul să contribuie cu resursele de cupru sau cu infrastructura, iar partenerul străin cu fonduri.
"Fiecare din părţi îşi aduce contribuţia, partea română poate aduce resursa sau o infrastructură deja existentă, iar partenerul sau partenerii, investiţiile şi modernizările tehnologice", a aprecizat ministrul Economiei.

Listările vor continua, dar vor fi renegociate cu FMI

Procedurile de listare la bursă a unor companii de stat care au început deja vor continua, iar cele care nu au fost încă iniţiate vor începe. Însă Guvernul va renegocia acordul cu FMI pe această temă, a declarat sâmbătă ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
"Mizăm pe o anumită înţelegere din partea FMI în legătură cu aspectele unde nu am păstrat ritmul stabilit. Listările trebuie făcute când piaţa arată că există interes. O autoritate internaţională, ca FMI sau Banca Mondială, nu poate impune listări la bursă indiferent de rezultate", a mai spus ministrul.

Reindustrializare cu investitori privaţi

Vosganian a arătat că intenţionează să reactualizeze documentul de strategie energetică naţională, aprobat de Guvern în 2007, precum şi startegia de reindustrializare a ţării. Potrivit lui Vosganian, reindustrializarea va fi făcută prin atragerea de investirori privaţi.
Ultimele guverne ale României au amânat de mai multe ori listările la bursă ale unor companii de stat. În urmă cu câteva zile, Executivul a extins cu un an, până în 31 decembrie 2013, perioada în care s-a angajat că va lista la bursă acţiuni ale unor companii de stat.

Lista firmelor de vânzare

Guvernul ar fi trebuit ca până la finele acestui an sau începutul anului viitor să plaseze pe piaţa de capital pachete de acţiuni ale companiilor Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia, Elcen Bucureşti, CFR Marfă, Tarom, Hidroelectrica, Romgaz şi Nuclearelectrica.
De asemenea, Guvernul s-a angajat să facă oferte publice secundare, până la aceeaşi dată, pentru Transelectrica (15% din acţiuni) şi Transgaz (15% din acţiuni). Oferta Transelectrica s-a încheiat cu succes la finele lunii martie.
Listarea Hidroelectrica este întreruptă, întrucât compania a intrat în insolvenţă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare