Vânzarea ţigărilor şi tutunului a adus statului 20 de miliarde de lei în 2021. 80% din preţul unui pachet de ţigări reprezintă taxe şi impozite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru companii care deţin circa 95% din piaţa legală a tutunului (BAT, JTI, PMI şi Imperial Tobacco) au virat în 2021 la bugetul statului român peste 19,85 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020.

„Patru companii care deţin circa 95% din piaţa legală a tutunului au virat în 2021 la bugetul statului român peste 19,85 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020”, anunţă companiile.

Suma reprezintă accize, TVA şi alte taxe şi contribuţii.

„În 2021, JTI Romania a virat la buget sume cu peste 14% mai mari comparativ cu 2020. În ciuda restricţiilor impuse de pandemie, am reuşit să creştem contribuţiile pentru că piaţa neagră s-a menţinut sub media europeană, iar cadrul de reglementare nu a suferit schimbări majore şi neplanificate. Statul s-a putut baza pe acest sector rezilient într-o perioadă de incertitudini fără precedent. Dată fiind importanţa industriei pentru economie, considerăm că, pentru o abordare echilibrată a reglementărilor în domeniu, este nevoie de coordonarea acestuia de către Ministerul Economiei, al Finanţelor sau al Agriculturii sau de către un comitet interministerial din care să facă parte şi Ministerul Sănătăţii care, prin natura lucrurilor, are o perspectivă mai radicală faţă de acest sector. Pentru a continua să contribuim pozitiv în toate domeniile economice – venituri bugetare, exporturi, investiţii, piaţa muncii – nu cerem nimic de la stat, care e principalul beneficiar al acestei industrii, ci doar normalitate şi stabilitate”, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

Philip Morris România anunţă că în perioada 2022-2023 va mai investi peste 100 de milioane de dolari.

 „Ne bucurăm să raportăm şi în acest an creşterea taxelor virate la bugetul de stat. Aceasta este rezultatul muncii depuse de oamenii noştri, al spiritului lor de adaptare la o perioadă dificilă, dar şi la transformarea prin care trece compania. Este, de asemenea, rezultatul a ceea ce am început în urmă cu aproape 30 de ani: demararea unor investiţii importante în România şi desfăşurarea activităţii în mod responsabil şi sustenabil. Tot ceea ce facem este pe termen lung şi are în vedere oamenii şi societatea în care trăim, dovezi ale angajamentului companiei de a construi un viitor fără fum. Doar în ultimul an investiţiile Philip Morris International în România au ajuns la aproape 100 de milioane de dolari. Din 2017, până în prezent, 500 de milioane de dolari au fost investiţi în fabrica noastră din Otopeni. În perioada 2022-2023, PMI va mai investi peste 100 de milioane de dolari şi va continua să dezvolte capacităţile de producţie. Pentru a îndeplini ceea ce ne-am propus avem nevoie şi din partea autorităţilor de o perspectivă pe termen mediu şi lung a politicii fiscale şi de un cadru de reglementare stabil”, a declarat Dragoş Bucurenci, director External Affairs, Philip Morris România.

Circa 75% din preţul unui pachet de ţigarete înseamnă taxe virate la stat, ca urmare predictibilitatea politicii fiscale este esenţială pentru sectorul tutunului.

”Aşa cum s-a văzut în trecut, în perioadele în care accizele s-au majorat după un calendar anunţat dinainte, veniturile bugetare au crescut. În schimb, majorările bruşte şi neplanificate ale accizei, reflectate ulterior în preţul pachetului care poate depăşi puterea de cumpărare a consumatorilor, au drept consecinţă expansiunea contrabandei. Chiar şi la un nivel de sub 10%, prejudiciul adus bugetului de piaţa neagră ajunge la 2 miliarde de lei. Aşadar, este nevoie ca acest sector să fie considerat de importanţă strategică pentru economia României şi tratat ca atare de autorităţile care îl reglementează”, a declarat Adrian Pirau, market manager, Imperial Tobacco Distribution Romania.

Pe plan local, cele patru companii - BAT, JTI, PMI şi Imperial Tobacco - angajează direct aproape 5.000 de salariaţi, având în România trei fabrici.

În 2020, România a devenit al doilea producător european de ţigarete, după Polonia şi la egalitate cu Germania. În 2021 totalul exporturilor de produse din tutun a fost de peste 1,34 miliarde de euro, contribuţia pozitivă a tutunului la balanţa de plăţi fiind de circa un miliard de euro.

Pentru a putea continua creşterea, inclusiv a contribuţiilor la buget, producătorii solicită asigurarea predictibilităţii fiscale pe termen mediu, prin adoptarea din vreme a unui nou calendar de accizare.

Într-un scenariu optimist luat în calcul de ASPES (Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale), sectorul tutunului ar putea contribui la economia românească cu 5,7 miliarde de euro anual, ceea ce ar însemna 2,56% din Produsul Intern Brut (PIB), dacă nu ar mai fi introduse noi restricţii pentru piaţa legală, cadrul fiscal ar fi predictibil, iar comerţul ilegal s-ar menţine la sub 10%.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO