Van Rompuy: Acord european pentru pactul de creştere economică, estimat la 120 miliarde euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii europeni au ajuns la un acord în ceea ce priveşte pactul pentru creştere economică, ajungând la o sumă de 120 de miliarde de euro, a anunţat joi preşedintele UE, Herman Van Rompuy.

"Am ajuns la un acord pe un anumit număr de puncte", a declarat Van Rompuy în timpul unei conferinţe de presă de după prima zi a summitului de la Bruxelles. El a citat "agenda pentru creştere economică şi locuri de muncă" pentru care "vom aloca aproximativ 120 de milioane de euro, pentru a putea lua măsuri imediate de creştere economică.

El a precizat că acest program se bazează pe o creştere a capacităţii de împrumut a Băncii Europene de Investiţii (BEI) cu 60 de miliarde de euro, iar restul de 60 de miliarde provin din fondurile structurale neutilizate.

Vor mai fi şi proiecte de emitere a unor bonduri care vor fi "demarate în vară" pentru a finanţa infrastructurile de transport şi energie, estimate la cinci miliarde de euro, relatează AFP, citată de Mediafax.

Acest subiect, aflat de mult timp între temele de discuţii ale Comisiei Europene, a fost susţinut, în urmă cu o săptămână, de către cele patru principale economii ale zonei euro: Germania, Franţa, Italia şi Spania.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent