Valoarea polițelor de asigurare a locuințelor ar putea fi reținută pe factura de utilități

0
Publicat:

Electrica ar putea să devină în scurt timp un canal de distribuire a poliţei de asigurare obligatorii împotriva dezastrelor naturale - PAD - printr-un parteneriat încheiat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Valoarea polițelor de asigurare a locuințelor ar putea fi reținută pe factura de energie electrică

Există în momentul de faţă o serie de discuţii cu reprezentanţii Electrica. Electrica este unul dintre furnizorii de utilităţi care au peste 3 milioane de abonaţi şi încercăm să simplificăm din punct de vedere birocratic toată procedura, astfel încât Electrica să devină un intermediar, să devină canal de distribuire a asigurării PAD. Ideea este că mecanismele sunt create, urmează să fie create noi mecanisme, acestea legate de utilităţi ar reprezenta o variantă foarte bună, mai ales că, iată, avem şi experienţe anterioare în sensul acesta cu reţinerea pe factură a unei sume lunare, astfel încât să nu existe impactul de 100 lei, să poată să fie suportat de orice cetăţean şi cred că în perioada următoare vom reuşi să încheiem parteneriatul cu Electrica", a declarat, marţi, prim-vicepreşedintele ASF, Gabriel Avramescu, la un eveniment de specialitate.

Acesta a precizat că miercuri sunt programate noi discuţii în acest sens.

De altfel, mâine vom avea încă o rundă de discuţii cu cei de la Electrica pentru a încheia acest parteneriat şi pentru a avea în piaţă un canal de distribuţie care să fie cât mai aproape de oameni", a adăugat el, la la masa rotundă cu tema "Ce (Cine) îi convinge pe români să nu-şi asigure locuinţele", organizată de DC Media Group.

În altă ordine de idei, Avramescu a subliniat că asigurările obligatorii pot fi încheiate şi la nivel local, de personalul din primării, însă acesta trebuie să urmeze cursuri de specialitate.

Ca o completare, anul trecut a fost modificată legea privind PAD-ul şi există posibilitatea de a încheia şi la nivel local astfel de asigurări de către personalul din primării sau din serviciile din subordinea consiliilor locale, doar că ei trebuie să urmeze acele cursuri care trebuie făcute la ISF (Institutul de Studii Financiare - n. r.) şi să urmeze după procedura de certificare", a susţinut reprezentantul ASF.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”