Valencia, anchetată pentru falsificarea datelor guvernamentale. Prima fraudă de tip Grecia, după cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou scandal de fraudare a fondurilor europene mocneşte la Bruxelles, după ce Comisia Europeană a deschis o anchetă pentru investigarea regiunii spaniole Valencia, suspectată că a transmis date falsificate intenţionat Uniunii Europene. Este primiul caz de acest tip de la izbucnirea crizei Euro în 2009, când europenii au descoperit fraudele masive făcute de autorităţile din Grecia, informează EuObserver.

Investigaţia va analiza toate cheltuielile regiunii din mai mulţi ani, atât cele declarate cât şi cele nedeclarate, iar o concluzie negativă pentru Valencia va atrage sancţiuni dintre cele mai dure. În cel mai rău caz, autorităţile spaniole vor fi nevoite să plătească o amendă usturătoare care ar însuma 0,2% din PIB-ul ţării.  

În mai 2012, Biroul de Statistică al Spaniei a fost obligat să îşi revizuiască previziunile pentru deficitul ţării din 2011 cu 0,4% după ce crescuse cheltuielile nedeclarate pentru regiunile Valencia şi Madrid. A urmat o investigaţie a Eurostat, agenţia de statistică a UE, care a confirmat faptul că Valencia a trimis autorităţilor centrale, date incorecte despre cheltuielile guvernamentale ale regiunii timp de mai mulţi ani.

Comisia Europeană a publicat vineri 11 iulie un document prin care avertiza că guvernul regional al Valenciei „a transmis în mod sistematic informaţii incorecte către autorităţile naţionale“, pe o durată de câţiva ani. De aceea, spun oficialii europeni, Comisia Europeană va deschide o anchetă care s-ar putea extinde pe o durată de până la 10 luni, pentru a putea „clarifica dacă datele incorecte au fost manipulate în mod intenţionat sau a fost un caz de neglijenţă; în orice caz, Comisia trebuie să descopere vinovaţii“.

Algirdas Semeta, comisarul european pentru Statistică, a declarat că este necesar ca europenii, indiferent de ţară, să înţeleagă că „calitatea şi credibilitatea datelor guvernamentale europene nu este ceva asupra căruia Comisia Europeană va face compromisuri“.

Comisarul a ţinut totuşi să precizee că nu se pune sub semnul întrebării încrederea în informaţiile transmise de autorităţile centrale ale Spaniei.

După şocul provocat de criza datoriilor din zona Euro, guvernanţii de la Bruxelles au fost de acord să rescrie regulile eurozonei şi să impună sancţiuni foarte dure în cazul derapajelor, pentru a preveni un nou caz Grecia. astfel, amenda cea mai mare pe care un stat o poate plăti Bruxelles-ului pentru fraudă totalizează 0,2% din PIB. Economia spaniolă este încă în criză, cu un şomaj uriaş în rândul tinerilor - peste 50%- şi 27% la nivel naţional. 

În cazul Greciei, datele transmise de autorităţile de la Atena anunţau un deficit de 4% pentru anul 2009, iar după izbucnirea scandalului şi revizuirea informaţiilor pe baza unor ample anchete, deficitul a atins 12%. Zona Euro a fost aruncată într-o criză de cinci ani, iar piaţa greacă şi-a pierdut credibilitatea, fiind pusă sub semnul întrebării capacitatea ţării de a-şi plăti datoriile. Cele două programe de salvare economică a Greciei (celebrul bailout) au însumat 300 miliarde de Euro, însă implementarea lor a lăsat de dorit, iar statul elen se confruntă în continuare cu o criză economică gravă.

Din cauza crizei greceşti, credibilitatea statelor din zona Euro a fost serios afectată, de aceea politicienii UE au jurat să întărească controlul autorităţilor de verificare şi prelucrare a datelor economice, precum Eurostat şi auditorii. Oficialii agenţiilor de la Bruxelles pot merge în anumite state-naţionate pentru a verifica informaţiile asupra cărora au dubii, creând premisele unor anchete minuţioase.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume