Ursus Breweries deţine aproape 95% din Bere Azuga

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ursus Breweries deţine 94,76% din acţiunile Bere Azuga (BEGY),după ce a cumpărat 24,2% din capitalul producătorului de bere, plătind acţionarilor minoritari 10,4 milioane de lei, în cadrul ofertei publice de preluare încheiate marţi, au declarat pentru NewsIn surse din piaţă

Oferta a fost derulată de Ursus Breweries în perioada 24 iunie - 21 iulie şi viza pachetul de 29,4% din capital Bere Azuga. Pentru acesta, producătorul american de bere oferea investitorilor minoritari 12,64 milioane de lei, adică un preţ de 8 lei/unitate. În urma cumpărării de către Ursus Breweries a celor 1,3 milioane acţiuni Bere Azuga, acţionarii minoritari mai deţin doar 5,2% din capitalul companiei.
La începutul acestui an, Ursus Breweries a cumpărat de pe piaţa Rasdaq 70,56% din companie, pentru 7,15 milioane de euro. Ursus Breweries a anunţat, în mai, că va relansa în acest an berea Azuga, brand pe care l-a preluat odată cu firma. Producătorul american intenţionează, totodată, să majoreze de peste patru ori capitalul social al societăţii, cu 41 de milioane de lei, prin aport în numerar, până la 54,4 milioane lei. În prezent, Bere Azuga are un capital social de 13,4 milioane lei. Această propunere va fi analizată în adunarea acţionarilor din 25 august. Dacă va fi aprobată, vor fi emise 5,12 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 2,50 lei şi o primă de emisiune de 5,50 lei/unitate. Bere Azuga a afişat pentru primul trimestru al acestui an pierderi de 7 milioane lei, mai mici cu 28% faţă de cele din primele trei luni din 2008, pe fondul scăderii cifrei de afaceri cu 87%, la 3,6 milioane lei. Ursus Breweries, subsidiară a SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Compania are sediul central în Bucureşti şi deţine patru fabrici de bere în Cluj Napoca, Timişoara, Buzău şi Braşov, având peste 1.500 de angajaţi. Mărcile Ursus Breweries sunt Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Redd's, Timişoreana, Stejar, Ciucaş şi Pilsner Urquell.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model