UPDATE Uzinele Sodice Govora au rămas fără aburul tehnologic de la CET Govora. Remus Borza a găsit „băieţi deştepţi“ ca la Hidroelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Euro Insol - administratorul judiciar al CET Govora - anunţă, într-un comunicat, că a notificat Uzinele Sodice Govora (USG) „denunţarea contractului de furnizare abur industrial nr. 33239/27.12.2006, începând cu 1 august 2016“.

Potrivit Euro Insol, această decizie „a fost impusă de situaţia dezastruoasă în care se găseşte CET Govora ca efect al încheierii şi derulării unor contracte comerciale prejudiciabile“.

La momentul deschiderii procedurii insolvenţei, 9 mai 2016, „CET Govora înregistra capitaluri proprii negative de 29 de milioane de lei, pierderi de 300 de milioane de lei şi datorii de peste 400 de milioane de lei“, arată administratorul judiciar.


UPDATE Tribunalul Vâlcea a admis denunţarea contractului

Tribunalul Vâlcea a admis, marţi, decizia de denunţare a contractului dintre CET Govora şi Uzinele Sodice Govora, a declarat, pentru Agerpres, Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al CET Govora.
„Era vorba de aceeaşi schemă de prăduială ca la Hidroelectrica. CET Govora nu poate subvenţiona consumatorii industriali. Astăzi, Tribunalul Vâlcea a respins cererea prin care Uzinele Sodice Govora contestă denunţarea contractului“, a spus Borza.
 


Abur la preţuri sub costuri

Pe relaţia contractuală cu USG, CET Govora a livrat constant în cei 10 ani de derulare a contractului, abur industrial „la un preţ mult mai mic decât preţul de cost sau preţul reglementat de ANRE“, arată Euro Insol.

Astfel, „preţul contractual era de doar 78 de lei/gigacalorie (Gcal), în condiţiile în care preţul reglementat era de 106 lei Gcal şi preţul de cost de 130 de lei Gcal. Creşterea preţului contractual pe intervalul de referinţă 2006-2016 nu a fost de natură să acopere nici măcar inflaţia“.

În consecinţă, „CET Govora a înregistrat pierderi  prin raportare la indicele de inflaţie de 39 de milioane de euro, respectiv 30 de milioane de euro ca diferenţă între preţul reglementat de ANRE şi preţul contractual sau 64 de milioane de euro ca diferenţă între preţul de cost şi preţul contractual“.

Borza: „Modul de operare e identic cu cel de la Hidroelectrica“

„Spuneam încă din 2012 că în ograda fiecărei companii a statului a proliferat o gaşcă de băieţi deştepţi care secătuiau de resurse şi profit respectivele entităţi. Modul de operare e identic cu cel de la Hidroelectrica.

Contracte pe termen lung, fără mecanisme de ajustare a preţului în funcţie de inflaţie, piaţă sau cost de producţie. Influenţele politice coroborate cu coruperea unor directori ai companiilor de stat au făcut posibilă perpetuarea unor astfel de contracte prejudiciabile“, a declarat avocatul dr. Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, admistratorul judiciar al CET Govora.

El a adăugat: „Imediat după deschiderea procedurii insolvenţei împotriva CET, am demarat discuţii şi negocieri cu cei doi parteneri stategici Oltchim şi USG în vederea obţinerii unor preţuri corecte şi echitabile care să genereze venituri suplimentare - condiţie esenţială în promovarea cu succes a unui plan de reorganizare.

Oltchim, o societate cu capital de stat şi în insolvenţă, a acceptat o creştere de preţuri semnificativă de la 94 de lei Gcal la 106 lei Gcal abur industrial de 13 bari, respectiv de la 94 la 126 lei Gcal abur industrial de 35 bari.

Uzinele Sodice Govora, parte a unei multinaţionale cu o cifră de afaceri de peste un miliard de euro, a refuzat să acepte o majorare de preţ cel puţin până la valoarea-prag minimală reglementată de ANRE“.

„Evident, nu am avut altă soluţie decât denunţarea contractului pentru a reduce pierderile suferite de CET Govora, care s-au ridicat anul trecut la 97 de milioane lei şi pe primele 6 luni din 2016 la 24 de milioane de lei“, a precizat Remus Borza.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie