UPDATE: Topul celor mai sigure bănci din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Global Finance a publicat raportul anual intitulat „Cele mai sigure bănci din lume“, emis pentru prima dată în urmă cu 19 ani.

Studiul cuprinde primele 500 de bănci din lume, după mărimea operaţiunilor. Analiştii compară ratingurile de credit acordate instituţiilor de agenţiile Fitch, Moody's şi Standard&Poor's.

Mai citeşte şi:

Băncile, în faţa unor procese colective fără precedent

Primele trei locuri sunt ocupate de bănci de stat, respectiv KfW din Germania, CDC din Franţa, BNG din Olanda şi ZKB din Elveţia.

Cele mai mari schimbări au survenit în cazul giganţilor bancari americani, printre care Goldman Sachs, Bank of America şi Citigroup, care înainte de izbucnirea crizei ocupau poziţii funtaşe în acest top, iar acum nici măcar nu mai apar în el.

Astfel, industria bancară americană poate număra numai patru nume în primele 50 de locuri, în timp ce Marea Britanie, stat al cărui sector bancar este unul dintre cele mai mari la nivel mondial, are numai trei bănci care se califică. În schimb, dintre primele zece instituţii considerate drept cele mai sigure din lume, patru sunt germane. 

TOPUL PRIMELOR 50 CELE MAI SIGURE BĂNCI DIN LUME

1. KfW - Germania
2. Caisse des Depots et Consignations (CDC) - Franţa
3. Bank Nederlandse Gemeenten - Olanda
4. Zuercher Kantonalbank - Elveţia
5. Landwirtschaftliche Rentenbank - Germania
6. Rabobank Group - Olanda
7. Landeskreditbank Baden-Wuerttemberg - Foerderbank - Germania
8. Nederlandse Waterschapsbank - Olanda
9. NRW.Bank - Germania
10. Royal Bank of Canada - Canada
11. National Australia Bank - Australia
12. Westpac Banking Corporation - Australia
13. Commonwealth Bank of Australia - Australia
14. Banco Santander - Spania
15. Toronto-Dominion Bank- Canada
16. Australia and New Zealand Banking Group - Australia
17. ASB Bank - Noua Zeelandă
18. BNP Paribas - Franţa
19. HSBC Holdings - Marea Britanie
20. Credit Agricole - Franţa
21. Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) - Spania
22. Scotiabank - Canada
23. DBS Bank - Singapore
24. Banco Espanol de Credito S.A. (Banesto) - Spania
25. Caisse centrale Desjardins - Canada
26. Credit Suisse - Elveţia
27. Nordea - Suedia
28. Caja de Ahorros y Pensiones de Barcelona - Spania
29. Svenska Handelsbanken - Suedia
30. BNY Mellon - Statele Unite ale Americii
31. Oversea-Chinese Banking Corporation - Singapore
32. United Overseas Bank - Singapore
33. Pohjola Bank - Finlanda
34. Barclays Bank - Marea Britanie
35. Intesa Sanpaolo - Italia
36. Bank of Montreal - Canada
37. CIBC - Canada
38. National Bank Of Kuwait - Kuweit
39. Deutsche Bank - Germania
40. JPMorgan Chase - Statele Unite ale Americii
41. Société Générale - Franţa
42. Wells Fargo - Statele Unite ale Americii
43. Banque Federative du Credit  Mutuel (BFCM) - Franţa
44. Landesbank Baden-Wuerttemberg - Germania
45. Credit Industriel et Commercial (CIC) - Franţa
46. Nationwide Building Society - Marea Britanie
47. U.S. Bancorp - Statele Unite ale Americii
48. Shizuoka Bank - Japonia
49. Northern Trust - Statele Unite ale Americii
50. National Bank of Abu Dhabi - Emiratele Arabe Unite
















Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €