UPDATE Tarom nu mai are manager privat. Austriacul Vystoupil și compania de stat nu s-au înțeles asupra contractului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorul aerian național Tarom a rămas fără manager privat la mai puțin de două săptămâni de când acesta a fost numit în funcție de Ministerul Transporturilor. Austriacul Heinrich Vystoupil, fost șef pe România și Moldova al companiei Austrian Airlines, nu s-a înțeles cu operatorul de stat asupra contractului. 

În această situație, Ministerul Transporturilor caută un înlocuitor pentru funcția de director general al Tarom și ia în calcul persoanele de pe lista scurtă trimisă de recrutori. Surse apropiate negocierilor susțin că Vystoupil are anumite pretenții financiare cu care Consiliul de Administrație (CA) al Tarom nu a fost de acord.

Membrii CA al TAROM sunt Dumitru Prunariu, Dan Pascariu, Valentin Macec, Lucian Isar, Ciprian Ladunca şi Marius Ghenea.

Heinrich Vystoupil, fost şef al reprezentanţei în România şi Moldova a Austrian Airlines, a fost numit director general al Tarom la jumătatea săptămânii trecute în prma ședință a Consiliului de Administrație.

Tot atunci, Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank, a fost numit preşedinte al Consilului de Administraţie al Tarom.

Actualul director general, Sorin Georgescu, trebuia să ocupe funcția până la semnarea contractului de mandat cu Vystoupil.

Vystoupil şi Pascariu au fost aleşi ca membri ai Consiliului de Administraţie în urmă cu două săptămâni, alături de Dumitru Prunariu, Lucian Isar, Marius Ghenea, Ciprian Ladunca şi Valentin Macec. Acesta din urmă a fost numit vicepreşedinte al Consilului de Administraţie.

După numirea în funcția de director general al Tarom, Vystoupil declara pentru "Adevărul" că prioriatea zero la conducerea companiei de stat este stoparea pierderilor cumulate în ultimii patru ani.

Semnarea contractelor, cel mai târziu marţi

Administratorii Tarom, aleşi în urma procedurii de selecţie, negociază până săptămâna viitoare încheierea contractelor de mandat cu reprezentanţii MTI în AGA companiei de transport aerian.

"Nimeni nu are semnat deocamdată contractul de mandat, inclusiv la nivelul executiv. Condiţiile mandatului se negociază în momentul de faţă şi nu ştiu ca cineva să fi renunţat", a declarat Dan Pascariu, preşedintele UniCredit Ţiriac Bank (desemnat preşedinte al Consilului de Administraţie al Tarom), citat de Mediafax.

Valentin Macec, consilier al ministrului Transporturilor şi viitor membru al CA, a afirmat la rândul său că în prezent sunt negociate contractele individuale ale administratorilor.

Termenul limită pentru semnarea contractelor de mandat este marţi, a adăugat Macec.

CITEȘTE ȘI:

INTERVIU Primul director străin al Tarom: "Trebuie să stopăm pierderile"

Cine este noul director general al Tarom

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată