Universitatea din România care îţi asigură un salariu de 1.000 de euro la debut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se află într-o criză majoră de ingineri, multe dintre locurile de muncă disponibile pe piaţă rămânând neacoperite, din lipsă de personal. Mare parte dintre inginerii cu experienţă au plecat peste hotare, iar şcoală românească produce prea puţini specialişti. În aceste condiţii, un absolvent de Politehnica ajunge să câştige 1.000 de euro ca debutant.

"Suntem în România într-un deficit de forţă de muncă major, avem foarte multe locuri lipsă. Vorbim în piaţa românească de medici, însă hemoragia de medici nu este principala din România. După 1989, noi am pierdut peste 350.000 de ingineri, au avut loc masive plecări de ingineri. Piaţa românească suferă şi va suferi în următorii zeci de ani dacă statul nu îşi reorientează politica. Avem în acest moment generaţii bune, circa 3.000-3.500 de absolvenţi termină Politehnica an de an, însă doar anul acesta avem 11.000 de locuri de muncă de la companii pentru studenţi", a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti. 

Citiţi mai mult pe wall-street.ro

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online