Ungaria primeşte 265 milioane de euro de la UE pentru a finaliza autostrada care o leagă de România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a aprobat joi o finanţare de 265 milioane de euro din Fondul de Coeziune pentru a lega Budapesta de frontiera românească. În România, s-ar face legătura cu Autostrada Transilvania, ce măsoară 548 de kilometri, şi este realizată, în mare parte, doar pe hârtie.

„265 de milioane de euro din Fondul de coeziune sunt investite în construcţia unei noi secţiuni a autostrăzii M4. Aceasta va permite efectuarea călătoriei de la Budapesta la graniţa cu România în mai puţin de 2 ore şi 40 de minute”, a informat Comisia Europeană

Potrivit acesteia, prin legarea celor două ţări vecine, acest nou proiect al politicii de coeziune va stimula economiile regionale şi locale şi va promova turismul. 

„Maghiarii şi românii vor fi primii beneficiari ai acestui proiect, cu o conexiune mai rapidă şi mai sigură de la Budapesta la Bucureşti, dar în cele din urmă toţi cetăţenii europeni şi economia europeană în ansamblu vor beneficia de o mai bună conectivitate în regiunea şi efectele ei pozitive asupra comerţului, turismului şi creşterii”, a declarat comisarul pentru politica regională, Corina Creţu.

Proiectul se referă la construcţia autostrăzii dintre oraşele Berettyóújfalu şi Nagykereki, ultima parte lipsă pentru o conexiune fără probleme la frontiera românească. Punctul de plecare este la intersecţia cu autostrada M35 Debrecen-Berettyóújfalu, aflată în prezent în construcţie. 

Proiectul trebuie finalizat în martie 2020. 

În vara anului trecut, autorităţile maghiare au demarat lucrările de construcţie la tronsonul de capăt al autostrăzii M4, Berettyóujfalu –Nagykereki, tronson care ar urma să facă legătura cu autostrada Transilvania. La graniţa cu România, autostrada M4 se va opri. 

Autostrada Transilvania, ce măsoară 548 de kilometri, este realizată, în mare parte, doar pe hârtie. Din acest traseu este finalizată porţiune Bucureşti-Ploieşti, şi Cluj-Turda. Joncţiunea dintre cele două autostrăzi, M4 respectiv Transilvania, ar urma să se facă undeva la 15 km nord de Vama Borş.

Lucrările la  Autostrada Transilvaniei au început în 2007, dar au fost întrerupte în 2013, când a fost reziliat contractual cu Bechtel, când stadiul lucrărilor este de aproximativ 70%.

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi