Unde se fac cele mai multe angajări în România. Domeniile și județele cu cerere mare de muncitori

0
Publicat:

Anul acesta, candidații fără studii superioare, în special muncitorii calificați și necalificați, au înregistrat peste 6 milioane de aplicări, arată datele unei importante platforme de recrutare.

Acest volum de aplicări îi plasează pe loc fruntaș în topul celor mai activi candidați de anul acesta.

„Dacă specialiștii, angajații cu nivel mare de senioritate și managerii au fost cele mai stabile segmente anul acesta, din punctul de vedere al mișcărilor de carieră, cei aflați în segmentul entry level, dar și candidații care nu au studii superioare și muncitorii calificați și necalificați au fost mult mai activi și permanent în căutarea unui loc de muncă. Cei mai mulți dintre ei au vrut să facă o schimbare în primul rând pornind de la rațiuni financiare. Creșterile de prețuri din ultima perioadă, dar și lipsa de stabilitate din unele domenii de activitate i-au făcut să reintre în circuitul de găsire a unui loc de muncă”, spune Roxana Drăghici, de la eJobs.

Topul județelor care fac cele mai multe angajări

Pentru cei care nu au studii superioare, angajatorii au scos în piață, de la începutul anului și până acum, peste 150.000 de job-uri pe eJobs.ro. Acestora li se adaugă alte 13.000 de joburi postate pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă dedicată exclusiv candidaților care nu au studii superioare. Cele mai mari șanse de angajare le au candidații din București, Iași, Cluj, Brașov, Ilfov, Prahova, Craiova și Timiș. În aceste județe, numărul de locuri de muncă disponibile a variat între 20.000 și 80.000, pentru tot intervalul ianuarie – octombrie 2025. Mureș, Ialomița, Bihor, Argeș și Neamț, sunt pe de altă parte, județele care oferă cele mai puține locuri de muncă inclusiv pentru această categorie de aplicanți.

Ce salarii se oferă

Retailul rămâne, și în acest caz, domeniul cu cele mai multe poziții deschise, fiind, de altfel, un domeniu care angajează predominant candidați entry level, dar și blue collar. Urmează call – center / BPO, servicii, industria alimentară, transport / logistică, turism și producție. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, pentru aceste domenii, mediile salariale nete, la nivel național, sunt următoarele: 4.500 de lei pentru retail, 4.000 de lei pentru call – center./ BPO, 4.500 de lei pentru servicii, 4.200 de lei pentru industria alimentară, 5.000 de lei pentru transport / logistică și 4.000 de lei pentru turism și pentru producție.

Ca element de specificitate pentru aceste job-uri, vedem o deschidere mai mare din partea angajatorilor în direcția transparenței salariale. La nivel general, procentul publicării salariului în anunțul de angajare este de maximum 40%. În cazul job-urilor blue collar (pentru cei care nu au studii superioare), procentul depășește pragul de 50%. Asta și pentru că angajatorii știu ca, pentru aceste segment de candidați, salariul este criteriul cel mai important pe care îl iau în calcul atunci când decid să aplice sau să accepte o ofertă de angajare”, explică Roxana Drăghici.

Care sunt cele mai căutate domenii

Cei mai căutați candidați fără studii superioare în această perioadă sunt mecanicii auto, instalatorii, lăcătușii mecanici, lucrătorii comerciali, personal pentru fast-food-uri, lucrători în depozite, manipulanți marfă, lucrători în depozite, potrivit datelor iajob.ro. În cea mai mare parte a lor, aceste anunțuri cer, totuși, diploma de bacalaureat, dar nu și experiență anterioară în domeniu sau pentru poziția din anunț.

Sfaturi pentru candidați

Pentru a avea succes la angajare, pregătește-te din timp, documentează-te despre companie, dar și despre rol, și nu uita să te îmbraci adecvat, să fii punctual și să comunici clar.

Înainte de interviu

  • Documentează-te: Află cât mai multe despre companie și despre postul pentru care aplici.
  • Pregătește-te: Gândește-te la realizările tale și la modul în care poți să-ți promovezi abilitățile, dar fără să exagerezi. Exersează-ți răspunsurile.
  • Pregătește întrebări: Notează-ți întrebări pe care vrei să le pui angajatorului, de preferat înainte de discuția despre salariu.
  • Stabilește-ți ținuta: Îmbracă-te corespunzător pentru a crea o primă impresie bună și a arăta profesionalism.

În timpul interviului

  • Fii punctual: Încearcă să ajungi cu 5−10 minute mai devreme, dar nu mai mult de 15 minute.
  • Fii atent și clar: Ascultă cu atenție întrebările și cere lămuriri dacă nu ești sigur ce se întreabă. Formulează răspunsuri clare și concise.
  • Arată-ți entuziasmul: Păstrează o atitudine proactivă și interesată .Evită să vorbești despre prieteni din companie și bazează-te pe competențele tale.
  • Fii autentic: Nu te ascunde în spatele unei măști. Fii tu însuți, dar ai grijă la postură și la gesturi. Nu gesticula excesiv.
  • Nu fi modest: Promovează-ți abilitățile și experiența, dar fără a exagera.

După interviu

  • Fă-ți o părere despre companie: Folosește interviul și ca pe o oportunitate de a-ți forma propria părere despre companie și colegi.
  • Analizează: Evaluează dacă locul de muncă ți se potrivește.
  • Fii proactiv: Dacă ai greșit, nu te teme să-ți asumi greșeala.